Echipa de handbal feminin a CSM București se întărește pentru noul sezon cu trei jucătoare de clasă mondială. Andrea Lekic, Dragana Cvijic și Jovanka Radicevic, componentele formației Vardar Skopje, au ajuns la o înțelegere cu clubul din capitala României și vor deveni tigroaice din această vară.
Ca în fiecare an, CSM București își propune câștigarea celei mai tari competiții intercluburi, iar pentru asta, conducerea clubului a perfectat deja primele transferuri pentru sezonul care vine. Trei dintre cele mai bune jucătoare din Europa au bătut palma cu Campioana României, întărind ideea că echipa Tigroaicelor este una dintre cele mai bune de pe continent. Directorul General al CSM București, Gabriela Szabo, a precizat: „Îmi doresc tot ce este mai bun pentru acest club și, în acest caz, pentru această minunată echipă de handbal pe care o avem. Negocierile nu au fost dificile, am ajuns rapid la un acord și mă bucură faptul că ne-au ales pe noi.”
Andrea Lekic: „CSM este unul dintre cele mai mari cluburi din Europa.”
Cea mai bună jucătoare a lumii în 2012 și câștigătoare a Ligii Campionilor în 2013, Andrea Lekic este una dintre cele mai experimentate coordonatoare de joc. Născută pe 6 septembrie 1987, sârboaica şi-a început cariera la ORK Belgrad, debutând la doar 18 ani în prima echipă. După alte două transferuri interne, Lekic a făcut pasul către RK Krim Ljubljana, acolo unde a petrecut 4 sezoane (2007-2011). Gyori Audi ETO KC (2011-2013) și ZRK Vardar Skopje (2013-2018) sunt alte două cluburi de referință în cariera sportivei. Andrea Lekic a semnat o înțelegere valabilă pentru 2 sezoane și va purta tricoul cu numărul 7.
Andrea Lekic: „Am ales CSM pentru că este unul dintre cele mai mari cluburi din Europa și își doresc să cucerească Liga Campionilor în fiecare an. Aceasta este ambiția mea principală și sunt foarte încântată că o să evoluez alături de atâtea jucătoare bune. Cunosc o mare parte din viitoarele colege și sunt convinsă că mă vor ajuta să mă adaptez cât mai repede. Am auzit o mulțime de lucruri frumoase despre București și abia aștept să descopăr orașul.”
Dragana Cvijic: ”Am venit aici pentru că vreau să câștig Liga Campionilor.”
Dragana Cvijic este una dintre cele mai masive jucătoare de pe semicerc. Sârboaica în vârstă de 27 ani a fost colega Cristinei Neagu și a Majdei Mehmedovic la Buducnost Podgorica, echipă alături de care a câștigat, în 2015, trofeul Ligii Campionilor. Dragana vine la București pentru un sezon și va evolua cu numărul 72 pe tricou.
[citeste si]
Dragana Cvijic: „Am fost foarte aproape de un transfer la CSM București anul trecut, dar am decis să merg la Vardar. Sunt foarte fericită de alegerea mea de acum deoarece o să avem o echipă foarte puternică în următorul sezon. Atmosfera în sală e incredibilă, îmi amintesc de la Bucharest Trophy și mă bucur că o să joc într-o țară care trăiește pentru handbal. Am venit aici pentru că vreau să câștig Liga Campionilor, acesta este obiectivul meu și sunt sigură că putem obține această performanță.”
Jovanka Radicevic: „Abia aștept să joc cu un asemenea public în spate, care să ne încurajeze în permanență.”
Cea de-a treia jucătoare care a ajuns la o înțelegere cu CSM București este extrema dreaptă, Jovanka Radicevic. Sportiva din Muntenegru este campioană europeană în 2012 și vicecampioană olimpică, în același an. S-a format ca jucătoare la ZRK Buducnost, acolo unde a evoluat timp de 7 sezoane. Are în palmares și o Ligă a Campionilor, obținută cu Gyori Audi ETO KC în 2013. Radicevic va petrece două sezoane la campioana României și a ales să joace cu numărul 44.
Jovanka Radicevic: „Sunt foarte fericită că o să fac parte din cea mai bună echipă și că o să joc alături de cea mai bună jucătoare din lume. E un club nou pentru mine, am ambiții mari și obiective pe măsură. O să dau tot ce am mai bun pentru această echipă. Am avut ocazia să joc împotriva CSM-ului la București, iar fanii au făcut o atmosferă incredibilă și ne-a fost greu să jucăm cu presiunea sălii. Sunt oameni înnebuniți după handbal și abia aștept să joc cu un asemenea public în spate, care să ne încurajeze în permanență. Cred că oricărei echipe îi este greu să joace la București.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News