Superbomba SUA în Afganistan. ISIS dezminte

Explozie
Explozie

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a dezmințit vineri, prin agenția sa de propagandă Amaq, că a suferit pierderi în bombardamentul american de joi în estul Afganistanului, bombardament în care au fost uciși cel puțin 36 de jihadiști, potrivit autorităților afgane, informează AFP.

'O sursă securitară a dezmințit pentru agenția Amaq că s-ar înregistra vreun mort sau vreun rănit în urma loviturilor americane de ieri din Nangarhar', a subliniat Amaq, cu referire la largarea unei bombe termobarice (MOAB) GBU-43/B, supranumită de Washington 'mama tuturor bombelor'.

Cel puțin 36 de combatanți ai grupării Stat Islamic (SI) au fost uciși în atacul întreprins joi de către Washington cu cea mai puternică bombă americană nenucleară în estul Afganistanului, a anunțat vineri guvernul afgan, care a exclus că s-ar fi înregistrat victime în rândul civililor. 

Bomba GBU-43/B, cu o greutate de 9,8 tone și cea mai puternică bombă nenucleară din arsenalul american, a fost lansată dintr-un avion MC-130 în districtul Achin din provincia estică Nangarhar, situată la granița cu Pakistanul. Ea a vizat o rețea de tuneluri despre care oficiali afgani și americani afirmă că sunt folosite de militanți asociați cu Statul Islamic, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel