Supercupa României: Steaua și Petrolul își dispută trofeul

Hamza Chiricheș
Hamza Chiricheș

Primul meci al sezonului 2013-2014 va avea loc miercuri, pe Arena Națională, între câștigătoarea Campionatului, Steaua București, și cea a Cupei, Petrolul Ploiești. Pe lângă duelul din teren, și cel al spectatorilor se anunță interesant, dat fiind că cele două galerii sunt printre cele mai frumoase din țară.

Steaua București

Steaua a câștigat la pas ediția trecută a Ligii I, cu 16 puncte avans față de următoarea clasată, Pandurii Târgu-Jiu și cu 17 peste adversara de miercuri, Petrolul Ploiești.

Roș-albaștrii și-au pierdut golgheterul în perioada de transferuri, pe Raul Rusescu, plecat în prima ligă din Spania, la Sevilla. În locul său a fost adus Federico Piovaccari, împrumutat un an de la Sampdoria, din Serie A.

Petrolul Ploiești

Conduși de pe bancă de fostul jucător al Naționalei și al marelui Milan, Cosmin Contra, "lupii galbeni" au avut un sezon 2012-2013 excelent, la finalul căruia au câștigat cea de-a treia Cupă a României din istoria clubului, prima după 18 ani de secetă. "Găzarii" au avut parte de o susținere fantastică în finală cu CFR Cluj, de pe Arena Națională. Cei aproximativ 25.000 de ploieșteni care au invadat Capitala au creat o atmosferă incredibilă, împingându-și favoriții către trofeu.

Supercupa României va avea loc miercuri, 10 iulie, cu începere de la ora 20:45, pe Arena Națională. Meciul va fi transmis în format Live Text pe WWW.DECENEWS.RO.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel