Au fost lansate primele pachete de servicii „all inclusive" ale Telekom România.
Primele pachete de servicii combinate de televiziune, internet şi telefonie fixă şi mobilă lansate de Cosmote şi Romtelecom sub brandul Telekom România au preţuri între 20 şi 98,66 euro pe lună, abonamentul de 100 de euro incluzând şi o tabletă şi trei smartphone-uri Samsung în condiţiile în care acest pachet este dedicat unui număr de trei utilizatori.
Cel mai accesibil pachet „all inclusive" al Telekom România are un preţ de 20,09 euro sau 91 de lei pe lună şi include: un abonament la telefonie mobilă cu apeluri şi SMS-uri nelimitate în reţeaua Telekom, plus 150 MB de net şi 150 de minute naţionale, servicii TV cu până la 81 de posturi – inclusiv acces la platforma TV de pe echipamente mobile, internet fix cu viteze de până la 20 MBps şi router inclus, plus abonament la telefonie fixă cu apeluri nelimitate în reţelele naţionale fixe din România, 100 de minute naţionale către reţele naţionale şi unele internaţionale, plus un telefon fix cordless. Preţul include şi un smartphone Allview A4 You.
Vârful de gamă, abonamentul cu un cost de aproape 100 de euro pe lună, este gândit pentru o familie cu trei membri şi include toate serviciile grupului în cea mai puternică configuraţie, inclusiv trei smartphone-uri Samsung Galaxy Trend Lite şi o tabletă Samsung Galaxy Tab 4 T335 cu ecran de 8 inchi.
Cele trei abonamente de telefonie mobilă includ apeluri şi SMS-uri nelimitate, 250 de minute internaţionale către mobil, trafic de 1,5 GB la viteze 4G şi trafic nelimitat în aplicaţiile Joyn şi Telekom TV.
Pachetul TV include până la 126 de posturi, acces la HBO Go, la platforma Telekom TV de pe echipamente mobile, receiver HD cu funcţie de înregistrare şi până la 22 de posturi HD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu