Superstiţia lui Cristiano Ronaldo. Lucrul pe care îl face înainte de fiecare meci

 Facebook Cristiano Ronaldo
Facebook Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo are un ritual pe care îl face înainte de fiecare meci. 

Publicitate

Cel care l-a dat de gol este chiar Diogo Dalot, fundaşul portughez al lui Manchester United. 

"Este o poveste amuzantă. Până la începutul acestui sezon, eu nu eram un mare consumator de cafea. Dar totul s-a schimbat de când a venit Cristiano Ronaldo la noi. El obișnuiește să bvea o cafea, la hotel, înainte de fiecare meci.

Prima dată chiar m-a târât după el ca să-i țin companie. Dar acum m-am obiușnuit și eu și mai profităm de ocazia asta să mai vorbim în portugheză.

Sunt și zile în care, după ce bem cafeaua, mergem să ne plimbăm în jurul hotelului, suntem sătui de stat în camere", a spus Diogo Dalot, potrivit publicației spaniole As.

Cristiano Ronaldo a spus ce va face dacă fiul său, Cristianito, nu îi va călca pe urme în fotbal

'Cristianito' face parte din academia echipei Manchester United, la care evoluează acum și tatăl său, și visează să îi calce pe urme. 

În cadrul documentarului 'I am Georgina', Ronaldo a fost chestionat dacă crede că fiul său va deveni fotbalist profesionist. Însă, starul portughez nu este convins că fiul său va deveni un jucător profesionist, dar a lăsat de înțeles că nu va fi afectat dacă va opta pentru o altă carieră.

'Doar timpul ne va spune aceasta. Eu nu voi pune niciodată presiune pe el. Va face ce vrea. Mai mult, ceea ce îmi doresc cel mai mult pentru Cristianito și pentru ceilalți este să fie fericiți cu alegerea făcută. Eu le voi oferi suport indiferent de alegere. Cel mai bun lucru este să ai copii și să îi educi pentru a-ți oferi dragoste necondiționată și să ai o femeie de partea ta care să-ți ofere stabilitate. Este importantă și educația copiilor.', a punctat Cristiano Ronaldo, potrivit Latin Times.

Secretul de -200 de grade al lui Ronaldo a ajuns la Manchester. Cum se menține în mare formă, la 36 de ani 

Amintim faptul că Ronaldo şi-a adus criosauna de la Torino la Manchester pentru a putea face performanță la Manchester United chiar și la 36 de ani.

Ronaldo a folosit dispozitivul de 50.000 de lire sterline încă de când s-a transferat la Real Madrid, în 2013. Acum, a venit rândul să își mute criosauna de la Torino la Manchester, pentru a se menține în formă în tricoul lui United.

Ronaldo petrece de obicei trei minute în criosaună, la o temperatură de -160 grade, scrie Daily Mail. Dispozitivul poate ajunge la o temperatură de -200 de grade, precizează sursa citată.

Acest tip de tratament stimulează circulația sângelui și îmbunătățește sistemul imunitar, scade oboseala și ajută leziunile să se repare mai repede.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel