Suporterii echipei Rapid intră în greva foamei. Ce solicitări au

Liga Suporterilor Rapidişti anunţă că mai mulţi fani vor intra în greva foamei, începând de miercuri, la Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu. Protestul se va încheia numai după ce conducătorii fotbalului românesc vor demisiona din funcţii, se arată într-un comunicat de presă remis Mediafax.

"În data de 07.08.2013, începând cu ora 18.00, pe gazonul Stadionului Giuleşti-Valentin Stănescu, va fi demarată o formă extremă de protest, respectiv greva foamei. Sunt aşteptaţi să se alăture protestului toţi suporterii rapidişti, indiferent de vârstă, sex, religie, arătând astfel că suflarea alb-vişinie a fost, este şi va rămâne un bastion al corectitudinii şi al dreptătii. Scopul gestului extrem la care recurgem este ca oamenii care au distrus fotbalul românesc şi care pentru realizarea intereselor proprii au subjugat clubul Rapid şi multe alte cluburi de tradiţie să demisioneze imediat din funcţiile pe care care le-au monopolizat şi pe care le-au condus într-un mod incompentent", se arată în comunicat.

Oricine se poate alătura cauzei

Fanii alb-vișinii susțin că prin acest protest nu urmăresc păstrarea echipe favorite în Liga I, ci doresc respectarea regulamentelor fotbalistice europene. La acțiune sunt invitați și suporterii altor echipe "care au suferit prejudicii însemnate" în urma deciziilor FRF și LPF. "Încercăm să tragem un semnal de alarmă asupra modalităţii prin care milioane de suporteri şi spectatori au fost şi sunt lezaţi de către conducătorii fotbalului românesc. Organizatorii acestui protest nu doresc ca prin acest gest extrem să solicite rămânerea echipei în Liga I, ci doresc respectarea regulamentelor fotbalistice europene. Totodată, organizatorii nu vor înceta protestul până când conducătorii fotbalului românesc nu vor demisiona. La acest protest sunt chemaţi suporterii tuturor cluburilor de tradiţie care au suferit prejudicii însemnate de pe urma aplicării regulamentelor într-un mod discreţionar. Toată suflarea rapidistă este aşteptată să treacă unită prin acest moment de răscruce, determinandu-i pe cei vinovati de situaţia existentă să plătească", se mai menţionează în comunicatul citat.Vezi și: Cutremur în fotbalul românesc: Rapid, exclusă din Liga I. Vezi ce zice Dragomir

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel