Suporterii lui Man United i-au VANDALIZAT casa vicepreședintelui clubului. Ce daune au reușit să provoace

Suporterii nemulțumiți ai echipei Manchester United au vandalizat casa lui Ed Woodward.

Un grup de suporteri nemulțumiți ai lui Manchester United au devastat casa vicepreședintelui clubului, Ed Woodward, pe care îl consideră vinovat pentru rezultatele slabe ale echipei, conform Agerpres.

Cei 20 de suporteri ai lui United au lansat petarde fumigene în direcția casei oficialului și i-au decorat locuința cu graffiti.

Poliția îi va identifica pe golani

Manchester United a transmis, prin intermediul unui comunicat, că poliția din Manchester încearcă să identifice autorii acestor acte.

„Noi știm că lumea fotbalului va fi alături de noi, în timp ce poliția a deschis o anchetă după aceste acte injuste", se arată în mesajul „Diavolilor Roșii".

Interzicere pe viață pe Old Trafford

„Orice persoană care se va face vinovată de acte criminale sau că a încălcat proprietatea va fi interzisă pe viață pe stadion de către clubul nostru și va fi acționată în judecată. Una este ca suporterii să-și exprime opinia, iar alta este să cauzeze pagube și să pună în pericol viața altuia. Este de neiertat", a avertizat clubul.

United, în paragină de 6 ani

Manchester United este pe locul 5 în clasamentul Premier League cu 34 puncte, cu 33 mai puține decât liderul Liverpool.

Suporterii care l-au insultat constant pe Woodward în timpul meciurilor de acasă, le reproșează conducătorilor că privilegiază rezultatele financiare și sacrifică rezultatele sportive, renunțând să achiziționeze jucători de valoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel