Supraviețuiesc cei mai puternici: Care sunt ultimele organisme care vor trăi pe Terra

microbi
microbi
Alegeri prezidentiale 2024

Microbii din adâncurile Pământului vor fi ultimele organisme care vor trăi pe Terra, fiind singurii capabili să supravieţuiască în condiţiile extreme provocate de modificările solare, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, informează BBC.

Cercetătorii de la universităţile St Andrews, Dundee şi din Edinburgh, din Marea Britanie, autorii acestui studiu, au folosit modele computerizate pentru a previziona modul în care va evolua Pământul pe mai multe miliarde de ani.

Ei au stabilit că Soarele va deveni din ce în ce mai fierbinte şi strălucitor, iar microbii vor fi singurele organisme vii care vor putea supravieţui în astfel de condiţii extreme aduse de modificările solare.

Jack O'Malley James, unul dintre autorii acestui studiu, spune că, din cauza modificărilor solare, nivelul de oxigen va scădea până la dispariţie, presiunea atmosferică va urca, la fel şi salinitatea, rezultată din evaporarea oceanelor.

Viitorul Pământului este legat de activitatea Soarelui, iar, în următorul miliard de ani, căldura astrului va deveni din ce în ce mai intensă, iar oceanele vor începe să se evapore, consecinţele gazelor cu efect de seră fiind dezastruoase. Temperatura medie de pe Terra va creşte cu circa 100 de grade Celsius faţă de cea înregistrată în prezent. În combinaţie cu scăderea nivelului de oxigen, toate aceste modificări vor conduce la dispariţia florei şi a animalelor mari.

Ultimii supravieţuitori de pe Terra vor fi microbii extremofili, capabili să trăiască în medii ostile, foarte fierbinţi, aride şi otrăvitoare. Autorii studiului cred că aceste grupuri de microbi se vor concentra în jurul ultimelor surse de apă din adâncime.

Viața de pe Terra o să dispară în totalitate 

De asemenea, cercetătorii spun că viaţa va dispărea cu totul de pe Terra în aproximativ 2,8 miliarde de ani.

Autorii studiului mai spun că evoluţia vieţii pe Terra poate oferi informaţii despre modul în care organismele vii ar fi supravieţuit în alte locuri din Univers. Este mai probabil ca pe planetele asemănătoare Terrei să se găsească organisme microbiene decât forme de viaţă complexă aşa cum se găsesc pe Pământ în prezent.

Microbii pot provoca modificări subtile în nivelurile gazelor din atmosferă, iar acest lucru îi poate ajuta pe astronomi, în viitor, să detecteze prezenţa lor pe planete similare Terrei. Un candidat este metanul, care poate fi folosit pentru a indica prezenţa formelor de viaţă, însă depinde în ce cantităţi este produs.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel