Pentru prima data, în opt secole, Roma anului 410 AC era ocupată de către vizigoții conduși de regele lor Alaric.
Măreața Romă, imensul oraș al lui Romulus și Remus, capodoperă arhitecturală și proiecție material-imperială a ambiției cosmice a rasei umane, cădea sub loviturile barbarilor. Alaric va fi cunoscut în istorie atât pentru că el confunda culoarea galbenă a zidurilor palatelor romane cu aurul, astfel dstrugându-le pentru a ajunge la el, dar și pentru devastările totale materiale pe care orașul etern le-a suferit în timpul ocupației barbare. Doar puținii cunoscători ai istoriei mai știu că de un secol și ceva, Roma nu mai era capitală imperială. Ravenna era oficial capitala decăzutului imperiu roman de apus. Orașul etern însă păstra aceeași mistică atracție, pentru oricine dorea să fie considerat civilizat.
În lumea academică vestică, și în special cea americană, are loc astăzi un război, care prin intensitatea sa culturală și masivele distrugeri pe care le provoacă, va avea efecte asupra supraviețuirii culturale și spirituale a umanității. Celebra organizație americană Societatea pentru Studii Clasice (fosta Asociație Americană a Filologilor), etalonul academic în materie de studii clasice este decimată la propriu de noul curent ideologic al justitiției sociale. Curentul cultural denumit justiție socială, transformat politic prin asimilarea fundamentelor Jacobine ale terorii de stânga ca forță de schimbare violentă a evoluției sociale, ca apoi să eșueze într-un lexicon mort al limbajului de lemn tipic societăților staliniste, a reușit imensa victorie de a considera că toți marii gânditori ai antichității clasice, toate simbolurile imagologice și întreaga lor moștenire, fundament unic și tezaur de neînlocuit al gândirii umane moderne, trebuie anulată ca fiind toxice pentru societate. Declarând pe Homer, Platon, Cicero sau lucrări ca Iliada, Odissea, cantecul lui Aenida ca fiind simboluri ale opresiunii rasiale albe, asociația respectivă a realizat imensul pas spre distrugerea totală, prin a definii întreaga antichitate clasică ca fiind simbol al supremației albe.
Prin această nouă definiție, societatea americană etalon a studiului limbilor clasice, promovează mediocrația culturală prin declararea meritocrației ca fiind elementul central al opresiunii sociale și inegalităților economice de astăzi. Această politică culturală deviantă (și ca orice deviere de la cursul natural al dezvoltarii este fals filologic patent) devine identitar și, prin oficializare, element de cenzură stalinistă. La ultima adunare generală a societății, egalitarismul Marxist violent, a reușit scoaterea din dispozitivele de cercetare a tuturor experților care erau albi. O victorie violentă și absolut neașteptată pentru minusculul grup de cercetători de culoare, minoritari. Susținând efectiv ca oprimarea alba trebuie să înceteze, întregul eșafodaj al cercetării disciplinare a fost aruncat în aer. Promovând cercetarea pe Google și Facebook ca principal motor al înțelegerii pilonilor istorici ai societăților moderne de astăzi, noii barbari ai justiției sociale au descoperit oripilați că limba latină sau greaca veche nu sunt cunoscute de către minoritățile rasiale din America și ca atare, această cunoaștere majoritar alba, este folosită pentru a le oprima cultural, cu efecte în dezvoltarea lor socială și economică. Matricea axiologică fiind astfel pulverizată ne vom aștepta ca marii gânditori ai antichității să fie fiecare pe rând executați de către noul tribunal al poporului. Unii dintre ei chiar au fost uciși la vremea lor de puteri politice și sociale ostile așa că, astăzi, vor fi din nou judecați și condamnați de mediocritatea culturală a democrației. Iată o logică absurdă, dar des întâlnită, prin care supremația valorică este înlocuită de către dictatul ideologiei. În evul mediu s-a chemat puritatea sexuală a Fecioarei Maria și deicid, ieri s-a chemat rasa pură ariană cu moștenirea culturală aferentă sau politica identitară de clasă promovată de Stalin, astăzi se cheamă supremația albă. Forme diferite dar parte a acestui relicvar diabolic al distrugerii luminii umane.
Fiți bine veniți noi barbari ai umanității. Roma a fost ocupată de voi de mai multe ori, dar coloanele ei au rămas în picioare, nu pentru că erau din marmură ci pentru că erau fundamental necesare unui animal provenit din maimuță și denumit om. Iar omul prezintă diferențe unice față de regnul animal: are măreția gândirii. Dă-i omului măreție și el devine cosmic, ascultând chemarea universului. Dă-i omului identitate și el se înscrie în catalogul anost al laboratorului de cercetare. Ideile fac omul. Acestea nu au culoare și nici sex. Ele definesc simplu, ca trestia în vânt, omul și măreția sa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News