Germania a produs o surpriză la a 15-a ediție a Bienalei de arhitectură de la Veneția, prezentând un pavilion fără pereți, semn al deschiderii spre lume, relatează AFP, citată de Agerpres.
Imense spații deschise, dar și iaurt libanez oferit gratis — pavilionul național al Germaniei propune simboluri originale, reflectând deschiderea spre lume și spre multiculturalism.
O serie de fotografii și de hărți ale cartierelor în care sunt găzduiți migranți, sosiți cu sutele de mii în ultimele luni, ilustrează ideea de "Heimat" (patrie) pe care Germania intenționează să o transmită în contextul actualei crize.
Autoritățile venețiene și-au dat acordul ca unii pereți ai pavilionului german, construit în timpul nazismului, în 1938, să fie dărâmați.
Germania nu este singura țară care face referire la migrație în cadrul Bienalei 2016, inaugurată sâmbătă și condusă de arhitectul "social" chilian Alejandro Aravena. Construcția unei locuințe decente pentru migranți, persoane fără adăpost sau defavorizate este una dintre temele abordate de arhitecții proveniți din 65 de țări.
Pavilionul francez arată prin intermediul a circa 20 de proiecte, uneori modeste, dar foarte umane, cum o brutărie sau un atelier de artă poate reduce inegalitățile în anumite zone mărginașe sau în periferiile urbane.
Ediția 2016 a Bienalei este dominată de simplitate, precum funicularul pe care columbianul Giancarlo Mazzanti l-a construit acum 12 ani la Medellin, până acum câțiva ani capitala mondială a traficului de droguri. Clipuri și interviuri arată cum acest funicular, reducând distanțele și îmbunătățind accesul la cartierele cele mai sărace, a revoluționat viața oamenilor datorită electricității, căii de transport și chiar realizării unei biblioteci.
Doi arhitecți peruani stabiliți la Paris prezintă la Veneția povestea în imagini a sute de școli modulare (prefabricate sau demontabile) din pădurea amazoniană peruană. "Am vrut să păstrăm pădurea, dar și educația", au spus cei doi arhitecți la prezentarea proiectului lor, care vizează o populație uitată din Amazonia, ai cărei copii sunt școlarizați în condiții dificile. "Tocmai am inaugurat zece școli", a declarat pentru AFP arhitecta Sandra Barclay.
Arhitecții peruani au adus la Veneția vechi pupitre și bănci uzate din Amazonia, drept mărturie a "precarității" copiilor și a necesității de a păstra un echilibru între natură și cunoștințe.
Lansată sub titlul "În direct de pe front", cea de-a XV-a ediție a Bienalei de Arhitectură este condusă de chilianul Alejandro Aravena, laureat în acest an al prestigiosului premiu Pritzker, considerat Nobelul arhitecților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu