Cea mai nouă gală „Te cunosc de undeva!” le-a adus surorilor Odagiu una dintre cele mai neaşteptate trasnformări.
Cea mai nouă gală „Te cunosc de undeva!”, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, le-a adus surorilor Odagiu una dintre cele mai neaşteptate trasnformări, El Chombo - Dame tu Cosita.
Celebra broscuţă ce a făcut înconjurul pământului în anul 2018 le-a dat mari bătăi de cap Anei şi Monicăi, fetele declarându-se de-a dreptul supărate pe alegerea ruletei.
„Nu că ne-am ofticat, ne-am supărat, am plâns când am văzut ce s-a gândit ruleta să ne dea!”, a declarat Monica, în vreme ce Ana a povestit, amuzată acum: „Când am ajuns acasă, după ce am aflat personajul, supărate nevoie mare, mama ne-a spus răspicat: Eu înţeleg de ce vi l-a dat, seamănă cu voi! I-am replicat imediat: Pe bune, mă, mama?, iar ea mi-a spus Da, mai ales cu tine, Ana, nu mai râde! Seamănă de-a binelea! Am adormit atat de supărată, încât şi în vis mi-a apărut broasca asta, care mi-a spus: Nu înţeleg de ce eşti atât de supărată! Nu înţelegi că semăn cu tine! A doua zi mi-am zis ok, asta e, şi am acceptat personajul!”
Cum s-au descurcat Monica şi Ana cu provocările El Chombo şi cum au reacţionat juraţii atunci când le-au văzut pe scena transforming show-ului de la Antena 1, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă gală Te cunosc de undeva!, mâine seară, de la 20:00, la Antena 1.
Stand-up Revolution continuă cu o nouă săptămână de audiții, la Antena 1. Duminică, de la 21.00, deciziile juraților Teo, Vio, Costel și Dan Badea sunt din ce în ce mai dificile pe măsură ce competiția avansează.
Faptul că cei patru jurați ai singurei emisiuni de stand-up din România se cunosc de mulți ani nu-i împiedică să lupte până la capăt pentru concurenții pe care și-i doresc în echipă. Duminică, în cea de-a doua ediție Stand-up Revolution, un concurent își va face apariția pe scenă și va isca discuții la pupitrul juraților.
Concurentul, cracterizat drept „pachet complet” de unul dintre jurați, i-a făcut pe Teo, Vio, Costel și Dan Badea să lupte pentru a-l avea în echipă. „Cred că ar trebui să echilibrăm echipele. Nu ar trebui să mergi în echipă la Teo pentru că el are deja concurenți buni”, a fost argumentul adus de Costel în negociere.
„Putem să îl împărțim”, a fost varianta adusă la masa de Vio, în timp ce Teo a propus „să stea câte o zi la fiecare echipă”.
Telespectatorii pot afla, urmărind cea mai nouă ediție Stand-up Revolution, difuzată duminică, de la 21.00, la Antena 1, cine este concurentul care a pus „pe jar” jurații emisiunii.
Concurenții vor fi susținuți și încurajați în culisele emisiunii de către Șerban Copoț și Ilona Brezoianu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu