Ludovic Orban a cerut sprijinul companiilor în războiul cu noul coronavirusul.
”Vreau să transmit un mesaj: doar guvernul, doar autorităţile singure nu pot să asigure stăvilirea epidemiei şi revenirea la normalitate. (...) Avem nevoie de o implicare serioasă şi responsabilă a tuturor companiilor, pentru că aceste companii sunt responsabile de respectarea regulilor de protecţie sanitară care au fost instituite de guvern şi de autorităţile competente. Avem nevoie de fiecare cetăţean român, să fie alături de noi în această bătălie contra unei epidemii fără precedent, care pune în pericol societatea românească şi îl poate pune în pericol pe oricare dintre cetăţenii români”, a zis premierul României.
Problema cu nerespectarea regulilor impuse în pandemie nu o reprezintă companiile. Problema este la stat pentru că acolo nu se respectă. În primul rând, mulți tineri care lucrează în companii, acum și-au ”mutat” sediul acasă. În al doilea rând, cei mai mulți dintre tinerii care încă mai lucrează din clădirile de birouri poartă mască, deși nu sunt în grupa vulnerabilă. Conștientizează pericolul și acționează ca atare.
Să vă dăm și un exemplu. În această perioadă, un corporatist care lucrează de acasă, dacă vrea să meargă la sediu pentru o oră să rezolve o problemă, trebuie să completeze formulare peste formulare pentru că acolo chiar se respectă regulile.
În schimb, dacă te duci la instituțiile publice, majoritatea angajaților nu au treabă cu respectarea regulilor. Pentru ei, masca e o poveste. De fapt, ignoră regulile în general, nu doar în pandemie. La multinaționale, în mediul privat, există modalități de control, iar respectarea regulilor și procedurilor se face cu strictețe.
Grupul de Comunicare Strategică ar trebui să raporteze cazurile de infectări nu doar după județe, ci și după locul de muncă. S-ar putea să avem surpriza să vedem foarte clar că, la stat, se îmbolnăvesc mai mulți oameni decât la privat pentru că regulile se respectă mai puțin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News