Surpriza lui Ioan Oltean, de 1 Mai: PDL ar putea vota Guvernul Ponta - Video

Democrat-liberalii nu exclud varianta susținerii Guvernului Ponta, la votul de investitură, a declarat marți, 1 Mai, secretarul general al PDL, Ioan Oltean, la Bistriţa, precizând că decizia urmează să fie luată după ce liderul PSD va prezenta componenţa cabinetului şi programul de guvernare, potrivit citynews.ro.

"Vom vedea care este programul de guvernare, nu mă pot exprima aprioric. Vom vedea care este garnitura de miniştri care vor încerca să guverneze şi în funcţie de aceste două elemente Partidul Democrat Liberal va decide dacă va vota sau nu acest Guvern. Sigur, noi am trecut în opoziţie, în fond suntem un partid de opoziţie. Un partid de opoziţie trebuie să-şi croiască propriul drum. O analiză foarte serioasă a acestor două elemente nu este lipsită de sens şi, sigur, vom decide în funcţie de acestea care va fi poziţia noastră fermă la şedinţa de investire a Guvernului Ponta", a spus Oltean

Secretarul general al PDL a afirmat că partidul său nu a dorit să cadă Guvernul Ungureanu pentru ca USL să cadă în sondaje preluând guvernarea, însă dorește să vadă acum cum rezolvă cei care au fost în opoziție problemele imputate timp de trei ani democrat-liberalilor.

"N-aş putea spune că PDL a dorit să cadă propriul guvern, dar în tot răul este şi un bine. Vom vedea dacă USL-ul are forţa de a realiza ceea ce de trei ani ne tot impută nouă că nu am făcut", a spus liderul PDL.

De asemenea, Oltean a mai declarat că parlamentarii PDL vor fi în sală la învestitura Guvernului Ponta. "Cu certitudine că vom fi în sală şi vom vota în funcţie de punctele pe care le vom avea în vedere într-o şedinţă a Biroului Permanent Naţional", a mai spus Ioan Oltean, după ce după ce i-a însoţit, marţi, la Biroul Electoral Municipal, pe candidatul PDL pentru Primăria Bistriţa, Vasile Moldovan, şi pe cei pentru Consiliul Municipal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel