Surpriza pe care i-o pregătește PPE lui Nehammer. Ciucă: Vom veni cu toate argumentele necesare

Agerpres
Agerpres

Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal, a vorbit despre rezoluția care va fi votată la finalul congresului PPE de la București.

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, este așteptat la București, astăzi și mâine, la congresul Partidului Popular European. Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal, a anunțat că documentul final al congresului va cuprinde o precizare clară prin care se solicită ca România să devină membru Schengen cu drepturi depline.

„Vedem cum va vota Austria”, a spus Nicolae Ciucă. 

El a adăugat că PPE va veni „cu toate argumentele necesare să schimbe decizia” Austriei.

„Nu va fi vorba doar despre o declarație prietenoasă, ci va fi o cuprindere în documentul final al congresului prin care se solicită ca România să devină membru cu drepturi depline a Spațiului Schengen.

Vom discuta cu toți liderii europeni prezenți aici, vom avea o decizie în documentul final al congresului și vom vedea cum vor vota colegii noștri din Austria și, desigur, vom veni cu toate argumentele necesare să schimbe decizia

Este adevărat că în acest moment nu avem o întâlnire bilaterală încă stabilită, dar vom face tot ceea ce este necesar să ne transmită mesajele pentru ceea ce reprezintă dreptul nostru de a fi membrii ai Spațiului Schengen.“, a continuat președintele PNL.

Deși România îndeplinește toate criteriile de aderare la Spațiul Schengen de  mai bine de zece ani, țara noastră este blocată în mod inexplicabil de către Austria 

„Suntem membrii ai unei familii politice de centru, centru-dreapta, care promovează tot ceea ce ține de acest atribut al libertății. Libertatea de mișcare trebuie să fie inclusiv pentru românii care ies din țară sau care se întorc în țară. Avem peste 4 milioane de români care lucrează în țări din Uniunea Europeană, în țări din spațiul Schengen și, desigur, în Marea Britanie, care muncesc cât se poate de profesionist și au o contribuție serioasă la PIB-ul țărilor unde își desfășoară activitatea. Pe cifre, românii care muncesc în afara țării au o contribuție evaluată undeva la 120 de miliarde de euro anual prin activitatea pe care o prestează.

În afaceri timpul înseamnă bani și nu este nimeni dispus să piardă bani stând la rând în punctele de trecere a frontierei, mai spune Ciucă“, a mai precizat președintele PNL Nicolae Ciucă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel