EXCLUSIV  Surpriză în meniul de la Hanul lui Manuc, celebrul restaurant istoric din București / video

„Acum un an, am fost la Hanul lui Manuc și habar nu aveau de versurile lui Mircea Vintilă: Fată frumoasă, fată străină / Diseara am să te duc / Pentru convorbiri, pentru cină / La Hanul lui Manuc/ Diseară să fii pregatită / Diseară am să te duc / Pentru o cafea turceasca și-o clatită / La Hanul lui Manuc, La Hanul lui Manuc”. N-auziseră de melodia aceasta, nu știau despre ce este vorba.

În al doilea rând, nu aveau cafea la nisip. Și nici clătite. I-am întrebat de ce nu fac cafea la nisip, din moment ce acesta este specificul restaurantului. Ei aveau doar ESPRESSO, FLAT WHITE, CAPPUCCINO. Nu mai aveau nimic dintr-un han cu influențe turcești”, a zis jurnalistul Val Vâlcu la DC News, în podcastul „Nod în papură”.

„Când ai început să vorbești despre Hanul lui Manuc, voiam să te corectez. Poate voiai să spui: „La răposatul Hanul lui Manuc”. Noi am păstrat niște denumiri, pentru că erau de interes, cu o anumită istorie”, a zis sociologul Alfred Bulai.

„Hanul lui Manuc are designul, atmosfera unui han din Orient, dar vine cu CAPPUCCINO”, a mai spus jurnalistul.

„Da, ca atunci când mergi în Rădăuți și nu găsești ciorbă rădăuțeană la cârciuma din centru, care ar fi marca lor”, a continuat sociologul.

„Și când am fost la Hanul lui Manuc, l-am întrebat pe chelner de ce nu au cafea la nisip și mi-a zis că nu cerea lumea. Hai... mă lași?! Dacă vedeai cum se face cafea la nisip, măcar de curiozitate și tot cereai”, a mai spus și Val Vâlcu.

Vezi mai multe aici de la minutul 7:

Hanul lui Manuc, istorie

Unul dintre hanurile bucureştene care s-au bucurat de o faimă deosebită în prima jumătate a secolului al XIX-lea este Hanul lui Manuc, în prezent important obiectiv turistic şi monument istoric, aflat pe Strada Franceză nr. 62 din sectorul 3 al Capitalei, conform hanulluimanuc.ro. 

Întemeietorul său, negustorul armean Manuc Mirzaian sau Manuc Bei, s-a născut în 1769, la Rusciuk (oraşul Ruse de astăzi), unde familia lui se stabilise după plecarea din Armenia, potrivit lucrării Istoricul Hanurilor Bucureştene de George Potra (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985). 

În a doua jumătate a anului 1806, Manuc Bei a început să construiască hanul care-i va purta numele. Locul ocupat făcuse parte din patrimoniul Curţii Domneşti, negustorul achiziţionându-l împreună cu alte terenuri. 

Din descrierile de la începutul secolului al XIX-lea, reiese că hanul era compus din subsol, parter şi etaj. La subsol se aflau 15 pivniţe boltite, la parter existau 23 de prăvălii, două saloane mari, zece magazii, 16 camere de servitori şi bucătari, 4 odăi laterale şi un tunel în care încăpeau cam 500 de persoane. Etajul dispunea de 107 odăi, cele mai multe folosite pentru oaspeţi. 

În mijlocul curţii pavate cu piatră de râu, se afla o cafenea cu toate dependinţele ei şi o grădină cu fântână arteziană. Pe malul Dâmboviţei, pe tot lungul construcţiei, se afla un chei lucrat în piatră, larg de peste un metru. 

Manuc Bei a murit în 20 iunie 1817. 

Averea a intrat în administrarea unei epitropii, avându-se în vedere vârsta fragedă a copiilor săi. Cea mai mare parte a averii se afla în Ţara Românească şi era greu de administrat, astfel că epitropii moştenitorilor au decis să arendeze toate proprietăţile. La 20 decembrie 1827, s-a încheiat un contract de arendă pe patru ani între administratori şi Dimitrie D. Dedu şi Nicolae Alexiu. 

Murat, fiul lui Manuc, a decis să vândă hanul în 1841 sau 1842.

În ianuarie 1842, Sfatul Orăşenesc s-a instalat în şase odăi din Hanul Manuc, unde a rămas până la 23 aprilie 1842.

Cel care a cumpărat hanul şi a reuşit să efectueze lucrări de consolidare a fost pitarul Dimitrie Iconomidis (Economu), în asociere cu alte două persoane. Acesta a murit în 1854, exploatarea hanului fiind continuată în mod egal de cei trei copii ai săi, până în 1860, când l-au dat în arendă lui Milan Lomovici. 

Hanul a fost scos la vânzare în anii 1861-1862, fiind cumpărat de Lambru Vasilescu, care a transformat şi a redenumit clădirea. Redeschiderea hanului sub numele Marele Hotel Dacia (Grand Hotel de la Dacie) a fost anunţată în 1874. 

ele două săli mari ale Hanului au început să fie folosite pentru petrecerile lumii bune a Capitalei şi pentru diferite evenimente mondene. Începând cu iarna lui 1878, în aceste săli au avut loc spectacole de teatru şi baluri mascate. 

În 1881, fata lui Lambru Vasilescu s-a măritat cu boierul şi magistratul Alexandru Băicoianu, care devine proprietarul imobilului până în 1916.

Elena Băicoianu, nepoata lui Alexandru Băicoianu, s-a căsătorit cu un descendent al familiei Cantacuzino, astfel hanul intrând în proprietatea renumitei familii.

Hanul lui Manuc a fost şi locul întâlnirilor partidelor politice autohtone în anii izbucnirii Primului Război Mondial. Elita intelectuală a vremii s-a strâns aici pentru planificarea unirii cu Transilvania şi Bucovina. Printre personalităţile care au frecventat Hanul s-au numărat Take Ionescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Nicolae Filipescu, arată hanulluimanuc.ro.

Instalarea comuniştilor la putere a dus la naţionalizarea Hanului, care a intrat, ulterior, în circuitul unităţilor de alimentaţie publică. 

În 1999, arhitectul Constantin-Şerban Cantacuzino a demarat procesul de retrocedare, reintrând în posesia clădirii la începutul anului 2007. Din acel moment, Hanul lui Manuc a trecut printr-un amplu proces de restaurare şi reabilitare istorică.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News