EXCLUSIV  Surse - Ce au decis liderii coaliției de guvernare. PNL nu renunță la cota unică de impozitare

Sursă foto: Guvernul României
Sursă foto: Guvernul României

În urma ședinței de miercuri seară a liderilor coaliției de guvernare, potrivit unor surse DCNews, au fost finalizate discuțiile cu privire la majoritatea măsurilor, însă PNL nu renunță la cota unică de impozitare.

Liberalii au decis luni, în ședința Biroului Permanent al partidului, să susțină în continuare cota unică de impozitare. Și la ședința de miercuri seară, poziția PNL a rămas aceeași. Liberalii nu renunță la cota unică de impozitare și nu vor să fie suprataxate companiile.

Potrivit surselor citate, la jocurile de noroc PNL a insistat să se impoziteze, în afara câștigurilor, și companiile, dar înaintea luării unei decizii, a fost cerută o analiză referitoare la cum sunt impozitate acestea în alte țări.

De asemenea, se va modifica proiectul de ordonanţă de urgenţă privind decarbonificarea sistemului energetic din România, astfel încât să fie îndeplinite două criterii, şi anume: nu se închide nimic fără a se pune ceva în loc, iar ceea se închide nu se desfiinţează definitiv, ci intră în conservare.

La deducerile personale, plafonul salarial pentru care se acordă acestea crește de la 3.600 la 4.500 lei. Suplimentar față de deducerile existente, două noi deduceri. Mai exact, pentru tinerii de până la 26 de ani se va da o scutire de 15% din impozit, iar pentru persoanele care au copii, deduceri de 100 lei pentru fiecare copil. PNL a cerut și cu privire la acest subiect o analiză de impact. Nu este foarte clar dacă vorbim de reducerea de 100 lei din impozit sau de 100 lei din baza de impozitare, potrivit surselor citate.

Ciucă anunță că România poate produce un volum de alimente, care depăşeşte necesarul de hrană la nivel naţional

România dispune de un potenţial agricol generos şi are capabilitatea să producă un volum de alimente care depăşeşte necesarul de hrană la nivel naţional, a declarat, miercuri, premierul Nicolae Ciucă.

Premierul a subliniat că şi pentru România, ca şi pentru celelalte state europene, securitatea alimentară reprezintă o preocupare permanentă, fiind una din cele mai mari provocări ale secolului.

„Ţara noastră dispune de un potenţial agricol generos şi are capabilitatea să producă un volum de alimente care depăşeşte necesarul de hrană la nivel naţional. Tocmai de aceea trebuie să folosim acest avantaj pentru a asigura atât necesarul de alimente pentru populaţie, dar şi ca resursă importantă pentru o dezvoltare economică durabilă", a spus Nicolae Ciucă.

„Guvernul a adoptat deja măsuri importante pentru agricultori, un sprijin de 300 milioane de euro, microgranturi şi granturi pentru capital de lucru pentru fermierii români, şi stabilirea salariului minim în agricultură şi industria alimentară la 3.000 de lei brut (similar celui din sectorul construcţiilor)", arată Executivul.

„Din punctul de vedere al suportabilităţii preţurilor aplicate la clienţii finali, Guvernul României a adoptat un cadru legislativ având drept scop plafonarea şi compensarea preţurilor finale pentru anumite categorii de consumatori finali de energie electrică şi de gaze naturale, astfel încât acestea să nu creeze dezechilibre majore între nevoia de consum şi puterea de cumpărare. În perspectiva pregătirii următorului sezon rece, problema stringentă constă în asigurarea volumelor de gaze naturale necesare pentru procesul de înmagazinare din perioada de vară, precum şi asigurarea consumului curent de gaze naturale din perioada de iarnă, având în considerare posibilele limitări în aprovizionarea cu gaze naturale din Federaţia Rusă. În prezent, atât la nivelul autorităţilor, cât şi la nivelul furnizorilor, se depun eforturi susţinute pentru identificarea surselor şi a rutelor alternative de aprovizionare cu gaze naturale, astfel încât să se evite, în cea mai mare măsură posibilă, dezechilibrul dintre cerere şi ofertă în sezonul rece următor", mai arată sursa citată.

De asemenea, Guvernul menţionează că România poate avea o situaţie mai bună faţă de alte state, având în vedere faptul că aproximativ o treime din ţiţei şi aproximativ 90% din necesarul de gaze naturale sunt acoperite din producţia internă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel