CNA a amendat TVR şi TVR info, pentru prezentarea dezechilibrată a candidaţilor în campanie. Este grav că postul public este părtinitor față de un partid politic, dar și mai grav este că nu s-a spus cine a beneficiat de sprijinul TVR. Surse din interiorul CNA ne-au declarat că s-a făcut o analiză a campaniei electorale şi s-a constatat că TVR a avantajat în mod deschis PDL în actuala campanie electorală. Conducerea TVR, numită de PDL și de Traian Băsescu, a rămas fidelă acestora, iar partizanatul s-a văzut în campania electorală.
"S-a făcut o analiză în cadrul şedinţei CNA, constatându-se că TVR avantajează clar PDL în această campanie. Amenzile aplicate ar fi trebuit să fie mult mai mari, dar în consiliu sunt şase membri ai PDL care ţin cu dinţii de astfel de decizii. Au acceptat acele amenzi doar aşa, simbolice", au declarat pentru DeCe News surse din interiorul CNA.
Astfel, TVR 1 a fost amendată cu 20.000 de lei pentru dezechilibre constatate în emisiuni electorale, la fel și TVR Info. Ca să nu se observe partizanatul, CNA a sesizat și că un spot electoral al USL, care s-a difuzat la posturile TVR1 şi TVR Info, încălca prevederile art. 5 alin. 3 din Decizia CNA nr. 195/2012, care stipulează că, ”În cadrul emisiunilor care au caracter electoral este interzisă combinarea de culori, semne grafice sau sunete care să evoce simbolurile naţionale ale României ori ale altui stat”;
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu