Patriciu Achimaș Cadariu, ministrul Sănătății, și-ar fi dat demisia din Guvernul Cioloș. Dacă sursa se confirmă, ministrul Sănătății at fi al patrulea tehnocrat care părăsește Guvernul în ultimele două săptămâni.
Potrivit surselor guvernamentale, ministrul Cadariu l-ar fi informat pe Dacian Cioloș de deciziei, fără a-i înmâna totuși în scris demisia.
Demisia vine după zece zile de la scandalul izbucnit la nivelul Sănătății, din cauza dezinfectanților diluați.
Vineri, Ministerul Sănătății a publicat lista unităţilor spitaliceşti în care au fost descoperite probe neconforme, în urma scandalului privind dezinfectanţii diluaţi.
Este vorba despre nu mai puţin de 50 de spitale din toată ţara. Nouă spitale din București se află pe lista neagră.
Mai puțin de 5% din cele peste 3.500 de probe recoltate de la spitale au fost neconforme și 95% - conforme, a declarat miercuri ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, cu referire la ancheta efectuată în cazul dezinfectanților folosiți în unitățile sanitare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu