Surse apropiate PDL au confirmat pentru DeCe News că a fost elaborată strategia de lansare în alegeri a premierului Ungureanu. Acesta va folosi ca vehicol o formațiune de dreapta, nou înființată, care va servi și drept „barcă de salvare” pentru apropiații președintelui Traian Băsescu. Noul partid va fi lansat imediat după alegerile locale, pentru a se evita o confruntare electorală-test, dar pentru avea, totuși, destulă vreme să se poziționeze, până în noiembrie. Există trei variante de nume.
Formațiunea lui Ungureanu s-ar putea intitula fie Noul Partid Liberal, fie Mișcarea Populară. Dacă se va reuși smulgerea unor liberali cu notorietate, provocându-se plecări din PNL, după locale, partidul lui Ungureanu va folosi un nume asemănător PNL. Acesta este motivul pentru care Ungureanu insistă cu liberalismul său. Dacă liberalii au un scor bun la locale/nu pleacă lideri cu notorietate, se va folosi numele rezervat de Ioana Băsescu. Mișcarea Populară este puternic asociată cu Traian Băsescu. Plafonarea acestuia sub 10 procente încredere, ar putea obliga Partidul Ungureanu să încerce o combinație cu Noua Republică, pentru a utiliza numele acestei Mișcări.
Cine pleacă de la PDL
Alături de MRU vor veni așa numiții intelectuali ai lui Băsescu (Cristian Preda, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Teodor Baconschi), dar și grupul ”doamnelor” de la vârful PDL (Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Roberta Anastase). Se va încerca o reconciliere între Macovei și Elena Udrea, care ar putea face parte din noua formațiune. Grupul intelectualilor e nevoit să coabiteze cu foști membri ai guvernării, pentru că are nevoie de logistică și fonduri. Probabil, o parte din infrastructura de partid va fi preluată de la PDL, prin migrație. Singura certitudine este că ”greii” partidului, respectiv Blaga, Boc, Videanu nu intră în noua construcție. Cât privește baronii locali, deciziile se vor lua în ultimul moment, influențate și de scorul din locale.
Misiunea lui MRU
Investiția în lansarea lui Ungureanu și a unui nou partid este una importantă, atât la nivelul comunicării, cât și din punct de vedere logistic. Care ar fi scopurile?
Confirmări ale ”oficiosului” prezidențial
Sebastian Lăzăroiu, cunoscut drept portavocea Cotrocenilor, a lansat deja în spațiul public aceste teme. Într-un dialog cu cititorii hotnews, un ziar apropiat grupării Macovei, el a recunoscut că la locale se va încerca semănarea confuziei, prin candidaturi sub diferite culori, astfel încât să nu se poată contabiliza eșecul. Asta după ce propaganda portocalie poziționa PDL/UNPR ca un partid al primarilor, și justifica victoria la votul politic prin votul pentru ”gospodari/administratori”.
Lăzăroiu l-a numit explicit pe MRU ”agentul schimbării”, susținând că se apropie era ”pre-Ungureanu”. Totodată, a subliniat că Noua Republică reprezintă ”dreapta autentică”. Lăzăroiu a mai spus că demiterea lui Preda era normală, dar acesta trebuie să aștepte ”o nouă construcție politică”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News