Șuruburi slăbite la Podul Suspendat peste Dunăre. CNAIR le verifică după imaginile virale. UPDATE: 195 de şuruburi cu probleme

Captură de ecran / Foto: Video Facebook Lucian Ursan
Captură de ecran / Foto: Video Facebook Lucian Ursan

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că echipele de lucru ale constructorului italian Webuild au efectuat o verificare miercuri asupra a 35.000 dintre cele 100.000 de șuruburi ale parapetului instalat pe Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila. În urma acestei inspecții, s-a constatat că aproximativ 70 de șuruburi prezintă semne de slăbire. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Mâine (joi) va continua verificarea celorlalte şuruburi, pentru a ne asigura că toate sunt strânse conform normativelor tehnice. Operaţiunea este supravegheată de responsabilii cu implementarea contractului din cadrul CNAIR. Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, le-a cerut din nou constructorilor Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila să ia în serios contractul şi să se asigure că lucrările sunt executate profesionist. El le-a atras atenţia că podul va fi recepţionat doar dacă va respecta standardele de calitate prevăzute în contractul încheiat cu CNAIR. Directorul General al CNAIR a precizat că acele lucrări care nu respectă standardele de calitate trebuie să fie remediate pe cheltuiala constructorului", se arată într-o postare făcută miercuri de CNAIR pe pagina sa de Facebook.

Verificările au fost făcute în condiţiile în care, săptămâna aceasta, în mediul online au apărut imagini video surprinse de localnici, în care se observă cum mai multe şuruburi din parapetul montat pe Podul Suspendat peste Dunăre sunt slăbite şi ies fără niciun efort.

De asemenea, pe Podul suspendat peste Dunăre au apărut şi denivelări la nivelul stratului de asfalt, cauzate, potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol, de nerespectarea restricţiilor de tonaj de 7,5 tone, impuse în zilele caniculare.

Podul peste Dunăre de la Brăila - cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră - a fost inaugurat pe 6 iulie 2023. La ceremonie au participat, printre alţii, preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, premierul Marcel Ciolacu, şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.

Valoarea iniţială a proiectului a fost de 1,996 miliarde de lei, fără TVA, fonduri externe nerambursabile, iar constructorul este Asocierea Astaldi S.P.A. - IHI Infrastructure System Co. Ltd.

UPDATE: 

Potrivit CNAIR, antreprenorul Webuild a încheiat joi verificările pe sensul de mers Brăila - Tulcea, în total fiind controlate 57.000 de şuruburi, 35.000 în prima zi şi 22.000 în cea de-a doua zi, şi indentificate în total 195 de şuruburi cu probleme la sistemul de prindere, 70 în prima zi şi 125 în cea de-a doua zi. Webuild a început vineri verificările şi pe sensul de mers Tulcea - Brăila, în total la montarea parapetului Podului suspendat peste Dunăre fiind folosite 100.000 de şuruburi, arată Agerpres.

"Antreprenorul Webuild a finalizat astăzi (joi) verificarea situaţiei şuruburilor pe calea 1 a Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila. Astăzi (joi) au fost verificate aproximativ 22.000 de şuruburi utilizate la montarea parapetului pe sensul de mers Brăila - Tulcea. Dintre acestea, 125 prezentau probleme la sistemul de prindere. De mâine (vineri), constructorul, sub supravegherea angajaţilor CNAIR, va începe verificarea celor de pe calea 2, sensul de mers Tulcea - Brăila", se arată într-o postare făcută, joi, de CNAIR pe pagina sa de Facebook.

Vezi și: „Golden Gate-ul” de la Brăila. Imagini șocante arată cum se deșurubează cea mai înaltă și scumpă construcție din România, la doar două luni de la inaugurare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel