O femeie din Indonezia acuzată că a participat la asasinarea fratelui vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong Un în urmă cu doi ani pe aeroportul din Kuala Lumpur, o crimă ce aminteşte de Războiul Rece, a fost eliberată luni, după ce parchetul malaezian a renunţat la urmărirea ei penală pentru crimă, relatează France Presse.
Siti Aisyah, originară din Indonezia, era acuzată, alături de vietnameza Doan Thi Huong, de uciderea lui Kim Jong Nam, pe care l-a stropit pe faţă cu un agent neurotoxic considerat o armă de distrugere în masă, pe aeroportul capitalei malaeziene în februarie 2017. 'Siti Aisyah este liberă', a declarat judecătorul Azmin Ariffin la Înalta curte din Shah Alam, după ce a aprobat rechizitoriul parchetului care cerea abandonarea inculpării ei pentru crimă. 'Ea poate pleca acum', a adăugat el.
Procurorul Muhammad Iskandar Ahmad a cerut abandonarea urmăririi penale împotriva tinerei fără a-şi motiva solicitarea. Ea poate părăsi ţara, a explicat el. Kim Jong Nam a fost atacat în timp ce aştepta un avion pentru Macao, fostă colonie portugheză devenită un paradis al cazinourilor în sudul Chinei, şi a decedat după 20 de minute de agonie. Coreea de Sud a acuzat Nordul de a fi orchestrat asasinarea, ceea ce Phenianul a negat întotdeauna. Kim Jong Nam era un critic al regimului nord-coreean şi trăia în exil.Cele două femei care au în jur de douăzeci de ani au respins acuzaţiile împotriva lor, asigurând că ele au fost prinse în capcana unor agenţi nord-coreeni şi credeau că participau la o farsă pentru un joc televizat. Ambasadorul Indoneziei în Malaezia, Rusdi Kirana, a salutat decizia Înaltei curţi. 'Suntem fericiţi. Vom încerca să facem ca ea să prindă avionul spre Indonezia în cursul acestei zile sau cât mai curând posibil'. Această decizie a justiţiei i-a surprins pe observatori, având în vedere că Înalta curte urma să asculte luni mărturia coacuzatei femeii indoneziene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu