Principalul suspect în cazul Caracal, Gheorghe Dincă, este audiat la DIICOT Craiova. Instituţia are în lucru și dosarul în care se cercetează și dispariția Luizei Mihaela Melencu. Fata a fost văzută tot în Caracal ultima dată, la jumătatea lunii aprilie, așteptând „la ocazie“.
”Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și-a declinat competența în favoarea DIICOT Craiova”, a declarat prim-procurorul Anca Anuța. Suspectul a fost preluat în noaptea de vineri spre sâmbătă și condus la Craiova, pentru continuarea cercetărilor.
Vineri, la audieri, Gheorghe Dincă nu și-a recunoscut faptele, deși în curtea imobilului în care locuia a fost găsit un butoi cu resturi umane, inclusiv cu bijterii pe care Alexandra, fata de 15 ani dispărută de miercuri, le-ar fi purtat. Vineri seara, puțin după ora 23.00, o autospecială a Poliției a ieșit din curtea unde locuiește Gheorghe Dincă, suspectul crimei din Caracal, mașina în care se afla acesta fiind încercuită de jandarmi.
Sute de protestatari au huiduit când a ieșit mașina Poliției, dar și când au ieșit anchetatorii din curtea lui Dincă. Oamenii aveau coli albe pe care au scris „Nepăsarea voastră ucide vieți” și „Dreptate pentru Alexandra”.
Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit o locație exactă, ci o arie de căutare, polițiștii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.
O altă eroare ar fi legată de faptul că polițiștii din Caracal știau locația în care se afla Gheorghe Dincă încă de noaptea, dar nu au organizat un flagrant, așa cum le permitea legea, ci au preferat să aștepte autorizație de percheziție pentru dimineața, ceea ce a dus la o întârziere de 3 ore.
Ca urmare a intervenției defectuoase, chestorul Ioan Buda, șeful Poliției Române, a fost demis, iar premierul Viorica Dăncilă a anunțat că a mai cerut demiterea prefectului și a șefului Inspectoratului Județean de Poliție Olt.
Mai mult, Dăncilă spune că STS a răspuns "în cel mai iresponsabil mod" la toate întrebările. "Îi solicit personal directorului serviciului lămuriri în acest caz, în cel mai scurt timp. Dar oricare ar fi răspunsul, este inadmisibil să nu existe acuratețe în localizare în secolul 21", a mai transmis șeful Executivului.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va aștepta marți, în ședina CSAT. o evaluare pe cazul de la Caracal. Anchetatorii încearcă acum să identifice o a doua victimă, care se pare că a dispărut în urmă cu mai bine de o lună și care era din județul Dolj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu