EXCLUSIV  Suspendare brevete vaccin Covid. Vlad Nistor: Anularea patentelor ne-ar duce într-un singur loc! Chinezii vor furniza

foto: Pixabay
foto: Pixabay

Europarlamentarul PNL Vlad Nistor a atras atenţia, în cadrul emisiunii "Din culisele Europei", moderată de Claudia Ţapardel la DC News, asupra efectelor pe care le-ar putea avea punerea în aplicare a propunerii venite din partea SUA, de anulare temporare a patentelor pentru vaccinurile Covid. 

Alegeri prezidentiale 2024

"În ceea ce priveşte anularea patentelor, în Uniunea Europeană unde atrag respectuos atenţia că toate formulele de vaccin au fost de fapt inventate. Tehnologia acestui vaccine ARN mesager este invenţie europeană; germană, deci europeană. Anularea patentelor, după părerea mea – şi am avut un vot în Parlamentul European în acest sens – şi punctul chiar şi al partidului meu, al Partidului Popular European, a fost clar împotriva anulării chiar şi a suspendării, poate a flexibilizării acordării dreptului de producere.

Pentru că, aliminteri, anularea patentelor ne-ar duce într-un singur loc, din experienţa ultimelor decenii pe care o avem cu toţii: în cel mai scurt timp cu putinţă, integral producţia de vaccinuri se mută în China. Şi pe baza unor invenţii nechineze, chinezii vor fi cei care vor furniza, întregii planete, inclusiv Europei, o formulă a acestui vaccin", a atras atenţia europarlamentarul Vlad Nistor.

***

Reamintim că Statele Unite au anunţat, recent, că sunt în favoarea ridicării brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19, un gest semnificativ într-un moment în care ţările sărace duc o gravă lipsă de doze preţioase, singura armă împotriva pandemiei care îşi continuă ravagiile.

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a salutat miercuri 'decizia istorică' a Statelor Unite de a sprijini ridicarea temporară a brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19, ceea ce în opinia unora ar permite să se pună capăt penuriei.

Liderii europeni şi-au exprimat scepticismul faţă de propunerea SUA ce vizează să accelereze distribuirea de vaccinuri pe plan global, permiţându-le tuturor ţărilor să acceadă la secrete de producţie. UE estimează că producţia şi exportul de vaccinuri de la fabricile existente sunt cel mai bun mijloc pentru a răspunde rapid cererii mondiale. Ea afirmă că este singura democraţie care exportă în masă vaccinuri.

"Credem că trebuie încurajaţi toţi partenerii noştri să faciliteze exporturile, pentru a face în aşa fel încât să existe cât mai multe doze care să poată fi mobilizate peste tot în lume", a spus Charles Michel, într-o aluzie la britanici şi la americani, care au ales să-şi rezerve producţia populaţiilor lor.

VIDEO: 

Youtube video image

       

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel