Rectorii a 7 universități publice din București cer clarificări cu privire la suspendarea cursurilor.
Publicitate
Rectorii a șapte universități publice din București solicită, prin scrisori comune, atât Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, cât și Ministerului Educației și Cercetării clarificări privind oportunitatea suspendării cursurilor „față în față" , conform unui comunicat de presă.
Astfel, semnatarii solicită „un punct de vedere legat de oportunitatea întreruperii cursurilor în universitățile din Municipiul București (....) având în vedere atât siguranța tuturor membrilor din comunitatea universitară, cât și armonizarea cu măsurile din zona de învățământ preuniversitar." De asemenea, reprezentanții celor șapte universități solicită Comitetului și o estimare cu privire la durata sistării cursurilor și la data optimă de reluare a acestora. Nu în ultimul rând, aceleași clarificări sunt solicitate și Ministerului Educației și Cercetării într-o Scrisoare comună semnată de cei șapte rectori.
”Menționăm că, în situația suspendării cursurilor, universitățile noastre vor asigura pentru studenții lor activități didactice în regim online, iar serviciile administrative ale universităților vor funcționa în continuare", se arată în scrisoarea transmisă Ministerului Educației și Cercetării.
Rectorii instituțiilor de învățământ superior care su semnat scrisoarea sunt:
* Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector Academia de Studii Economice din București
* Prof. univ. dr. Marian Preda, Rector Universitatea din București
* Conf. univ. dr. Liviu Lucaci, Rector Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ,,Ion Luca Caragiale" din București
* Prof. univ. dr. Diana Asinefta Moș, Universitatea Națională de Muzică din București
* Mihnea Cosmin Costoiu, Rector Universitatea Politehnică din București
* Prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, Rector Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
* Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Văcăreanu, Rector Universitatea Tehnică de Construcții din București.
Rectorii universităților menționate asigură întreaga comunitate academică de faptul că siguranța studenților, a cadrelor didactice și a personalului auxiliar este pe primul plan și că, în funcție de evoluția situației și de deciziile autorităților centrale, vor fi adoptate toate măsurile care se impun, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu