Primarul PSD din Constanța, Radu Mazăre, a comentat, marți, posibila suspendare a președintelui Traian Băsescu.
"Ce mă interesează pe mine bazaconiile astea!", a spus Radu Mazăre, întrebat fiind dacă crede că este oportună suspendarea şefului statului, scrie Agerpres.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că PSD nu a luat încă o decizie politică cu privire la suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, precizând că se va face o analiză în acest sens. Şi preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că încă nu s-a discutat în partid despre suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
"Eu, personal, deocamdată, fiind luat pe nepregătite, nu realizez cât de benefică este pentru conjunctura generală. După ce discutăm în partid, o să avem şi noi o decizie", a spus, marţi, Liviu Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News