Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a spus câți bani ar putea pierde România dacă vor fi suspendate fondurile europene.
"La nivelul Comisiei Europene, sunt două regulamente în vigoare. Este un regulament pe politica de coeziune - 1060 din 2021 - unde se menţionează foarte clar că, atunci când un stat membru este în procedura de deficit bugetar excesiv, CE îşi rezervă dreptul de a-i suspenda fondurile europene. De asemenea, în cel de-al doilea regulament specific mecanismului de redresare şi reziliență, la articolul 10 se spune că se suspendă şi, desigur, CE chiar poate să taie parţial fondurile alocate statului membru, dacă nu ia măsuri de corectare a deficitului bugetar.
Mai fac menţiunea, în plus faţă de asta, că procedura noastră de deficit bugetar excesiv era una corectivă. Adică suntem în perioada în care trebuie să adoptăm măsuri care să ajusteze ţinta de deficit bugetar. Adică nu avem de ales decât implementarea măsurilor care să ducă spre acest obiectiv de ajustare bugetară. În caz contrar, pe înţelesul tuturor, înseamnă suspendarea fondurilor europene şi, desigur, aici mai este şi un risc colateral care este generat de finanţatorii instituționali care, în astfel de momente, îşi cresc costurile finanţărilor, văzând că nu se respectă angajamentele faţă de CE.
Cu alte cuvinte, riscul de suspendare a fondurilor europene cu cel legat de costul finanţării pot să ne pună în dificultate pentru ceea ce înseamnă mersul firesc al implementării fondurilor europene", a explicat Marcel Boloș.
"Avem 46 de miliarde de euro în politica de coeziune şi mai avem 29,3 miliarde de euro în PNRR. Discutăm de viitorul României - 75 de miliarde de euro pe care nu ne permitem să îi avem suspendaţi, pentru că din aceşti bani România îşi face autostrăzile, îşi face infrastructura feroviară, din aceşti bani modernizăm şcolile, spitalele, din aceşti bani modernizarea la nivelul comunităţilor locale este hotârâtoare, inclusiv pentru confortul pe care îl aduc serviciile publice, inclusiv de la alimentarea cu apă, canalizare, până la ceea ce înseamnă reabilitarea şi eficiența energetică de care beneficiem cu toţii", a avertizat ministrul Finanțelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu