Suspiciuni în aer: O judecătoare vrea ca documentele confiscate la domiciliul lui Trump să fie examinate de un expert independent

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Un expert independent va trebui să fie numit pentru a trece în revistă documentele confiscate la începutul lui august de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) la reşedinţa din Florida al lui Donald Trump, a ordonat luni o judecătoare a SUA, potrivit unui document judiciar dat publicităţii.

Judecătoarea Aileen Cannon a admis cererea fostului preşedinte american prin această decizie ce interzice temporar anchetatorilor să examineze documentele confiscate în reşedinţa din Mar-a-Lago, dintre care unele ar fi clasate "Top Secret", potrivit suspiciunilor Departamentului de Justiţie american. În schimb, anchetatorii pot să continue să treacă în revistă documente "în scopul clasificării şi evaluării de securitate naţională", potrivit deciziei judecătoarei federale, informează Agerpres. Aceasta reprezintă o victorie pentru republicanul Trump şi o puternică lovitură pentru Ministerul Justiţiei, care s-a opus numirii unei terţe părţi independente afirmând că aceasta ar putea bloca accesul anchetatorilor la documente şi "ar aduce gravă atingere intereselor guvernamentale, inclusiv în materie de securitate naţională".

Numită chiar de Donald Trump în 2020, judecătoarea Cannon scrie în decizia ei că numirea unui supervizor independent va trebui făcută "fără întârziere", cerându-le părţilor să vină cu o listă de potenţiale nume pentru o audiere prevăzută să aibă loc vineri. Pe 8 august, FBI a percheziţionat Mar-a-Lago, reşedinţa lui Donald Trump din Florida, confiscând cutii cu documente confidenţiale pe care republicanul nu le-a predat după ce a părăsit Casa Albă, în pofida numeroaselor cereri. După această operaţiune poliţistă spectaculoasă şi inedită pentru un fost şef de stat, Donald Trump continuă să denunţe un act pe care îl consideră "ilegal şi neconstituţional" şi repetă că a fost vizat din motive politice. Judecătorul a declarat că „arbitrul special” va fi însărcinat cu examinarea „proprietății confiscate pentru a găsi obiecte și documente personale și materiale potențial privilegiate care fac obiectul unor revendicări de confidențialitate avocat-client și/sau executiv”.

În ianuarie, echipe ale fostului preşedinte au predat Agenţiei naţionale de arhive, însărcinată să păstreze pentru istorie activităţile prezidenţiale, 15 cutii cu documente pe care el le-a luat cu sine atunci când a părăsit Casa Albă. După ce a examinat acele cutii, FBI, convins că Donald Trump păstra la Florida alte documente clasificate, în condiţii potenţial nepotrivite, a decis să percheziţioneze rezidenţa lui, confiscând cu această ocazie alte 30 de cutii cu documente. Anchetatorii îl suspectează pe Donald Trump că a încălcat o lege americană privind spionajul care încadrează foarte strict deţinerea de documente confidenţiale. Trump a dat asigurări că aceste documente au fost declasificate. Printre textele confiscate în timpul operaţiunii poliţiste se numără 18 documente clasate "Top Secret", 53 "secrete" şi 31 "confidenţiale".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel