EXCLUSIV  „Susținători PNL”, scandal cu violențe în Vrancea. O femeie din staff-ul PSD face acuzații

Amenințări cu moartea, cu bătaie, jigniri și intimidare pe teme politice. Am vorbit cu mama Andreei Cristina Manea - femeia care ar fi fost lovită de două persoane - soț și soție, pe tema campaniei electorale.

În decursul zilei de 11 iunie, Manea Cristina Andreea - o rezidentă a satului Jariștea, județul Vrancea, care făcea parte din staff-ul de campanie electorală al candidatului PSD Jariștea, se pare că a fost agresată de alți doi cetățeni din sat: o familie care a făcut campanie pentru candidatul PNL.

Am luat legătura cu mama victimei, care a fost dispusă să ne relateze cele întâmplate. Nu este un istoric lung între soții acuzați și victimă - însă există unul scurt care a debutat cu campania electorală din acest an.

 

Potrivit filmării de la fața locului, Manea Cristina Andreea ar fi fost intimidată de cei doi soți, situație care a continuat cu jignirea victimei și care s-a finalizat cu intrarea acesteia în inconștiență, în urma loviturilor primite - conform informațiilor oferite de mama victimei.

Nu este doar atât, mama victimei ne-a spus că au existat și amenințări în urma incidentului. Astfel, în seara lui marți, 11 iunie, după ce Manea Cristina Andreea a avut parte de „corectură fizică”. Ea a primit un mesaj de la un număr necunoscut pe WhatApp în care era amenințată cu moartea dacă va intenta proces împotriva familiei respective. Mesajul anonim a fost imediat șters, astfel că, spune mama victimei, nu a avut timp să facă o captură de ecran.

„Fata mea a fost la o prietenă care stă pe aceeași stradă cu soții acuzați. Doamna a venit cu mașina, a văzut-o că vine fata mea și a așteptat-o în poartă. Doamna a întrebat-o pe fiica mea,  „Ce cauți, fă, tu, pe strada mea? Mai ai tupeul să stai pe strada mea?”. Fata mea a zis „Da, merg pe unde vreau că nu e drumul dumitale, e drum public și merg pe unde vreau” - moment în care doamna s-a întins să o bată, de acolo începând totul”.

„Fiica a făcut pentru a doua oară tomograf. S-a făcut unul marți, când s-a întâmplat, dar nu a fost concludent. Azi i s-a repetat analiza. Așteptăm rezultate, scoatem certificat medico-legal, și facem plângere”, a continuat mama ei.

Fiica de 6 ani nu mai vorbește

Mai mult, victima era însoțită de fiica ei de 6 ani. Am întrebat-o pe mama Cristinei Andreea Manea cum se prezintă, având în vedere că micuța a fost martoră la întreaga situație.

„A fost traumatizată. Ieri am fost cu ea la doctor, la îndrumarea cadrelor medicale, pentru a îi face o evaluare psihologică. Am fost la pediatru. Am toate hârtiile. În momentul în care doamna doctor a întrebat-o despre mama ei, copilul s-a întristat și nu a mai vorbit deloc. Acum, la ora actuală, a vrut să vorbească cu mama ei, s-a văzut cu ea, dar în momentul întâlnirii a început să plângă. Ulterior, toată ziua striga „Mami, mami, mami””.

Ar fi fost amenințată cu bătaia înainte de cei care ar fi agresat-o

„Familia aceasta are relații, toată lumea ne-a zis că nu se va întâmpla nimic, că el are pile și nu va păți nimic. Eu am sesizat televiziunile, merg și la București, merg și la ministrul Justiției. Copilul meu nu i-a jignit cu nimic, nu le-a făcut nimic. Dacă era singură fata mea când s-a întâmplat, mai ziceam, dar de fiecare dată când am fost de față ei au provocat-o”, a continuat mama victimei. „Toată campania electorală au provocat-o”.

„De exemplu, într-o zi, fiind cu fiica mea, trebuia să mergem la drum în campania electorală. Cum sediile PSD și PNL din sat  sunt apropiate, noi am trecut prin fața sediului PNL. Doamna s-a exprimat în felul următor: Uite și pe asta blondă. O prind eu odată și îi smulg părul din cap”.

Victima încă se află internată în spital, fiind conștientă.

Potrivit informațiilor din spațiul public, soții acuzați au un statut necunoscut, ar fi susținători PNL. Ei nu sunt consilieri locali în satul respectiv, însă se spune că ar opera mai multe companii mici împrejurul localității Jariștea. 

În acest caz a fost întocmit dosar penal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel