Susținătorii lui Băsescu protestează în Capitală: Vrem dreptate...

miting la guvern
miting la guvern

Susținătorii președintelui Traian Băsescu, între care se află și consilieri prezidențiali, sunt prezenți, la această oră, în fața Palatului Victoria, protestând față de modificările la Codul Penal, votate marți în Camera Deputaților. Mitingul de protest este organizat de Partidul Mişcarea Populară.

Participanții la mitingul de protest au scandat lozinci împotriva actualei puteri, inclusiv "Vrem dreptate, nu superimunitate", "Jos, jos, jos Parlamentul ticălos", relatează RTV.net.

De asemenea, manifestanții au afișat și pancarte pe care se putea citi: "Plagiatorul ne fură viitorul" sau "Lupii au ajuns paznici la stână..."

Printre cei aflați în Piața Victoriei se află și preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, fostul ministru de Externe Teodor Baconschi şi europarlamentarul Cristian Preda. Și preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, un alt susținător al președintelui Traian Băsescu, și-a anunțat, sâmbătă, intenția de a se alătura acțiunii de protest organizată în fața Palatului Victoria.

Mitingul organizat de Partidul Mișcarea Populară a primit autorizație până la ora 14:00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel