Proiectul de lege care prevede asimilarea sustragerii de la executarea pedepsei drept evadare, adoptat de Senat săptămâna trecută, va intra la votul final al Camerei Deputaţilor.
"Mult aţi tărăgănat acest proiect, stimaţi colegi din PNL şi PSD, parcă special pentru a-i permite domnului Cherecheș să îşi ia tălpăşiţa şi să fugă din ţară.(...) Acest eşec al MAI vulnerabilizează efortul României de aderare al spațiul Schengen. Dă apă la moară Austriei acest eşec. Susţin întru totul sancţionarea fugarilor, iar USR a depus un proiect în acest sens, încă din prima sesiune a acestui an pe care însă nu l-ați adoptat. Avem prea mulţi fugari celebri care ne fac cu mâna, veseli, din străinătate. Din păcate, este prea târziu acum pentru că domnul Cherecheș să răspundă şi pentru această faptă chiar dacă va fi extrădat
În mod paradoxal, Codul Penal sancționează sustragerea de la executarea unor pedepse complementare şi accesorii, precum interzicerea exercitării unor drepturi, dar nu sancţionează sustragerea de la pedepsele principale, precum închisoarea. Pe acest articol, 288, trebuia să intervenim. Este inexplicabil de la doamna Gorghiu prefera să transforme această faptă într-o evadare, când este logic şi normal că evadarea nu se poate întâmpla decât după ce ai fost încarcerat. Nu ai cum să evadezi, dacă tu nu erai în ţara când s-a pronunţat hotărârea.
Acest proiect are vulnerabilităţi şi, dacă trece în această formă, s-ar putea să ne trezim că, peste câţiva ani, când vom fi prins câţiva fugari şi îi vom fi condamnat pentru această faptă, să ne trezim că CCR vine cu o decizie şi îi scăpă pe toţi, cum a fost cazul cu prescripţia răspunderii penale", a spus Mihai Badea, de la USR, în ședința de plen a Camerei Deputaților.
"Vă spunea cineva că, în mod cu totul şi cu totul greşit, am asimilat această faptă cu o infracţiune de evadare. Acest domn vă minte, pentru că ştiu că măcar Codul Penal l-a citit din scoarță în scoarţă. Ca să înţelegeţi că infracţiunea asimiliată, infracţiuni specifice, infracţiuni de evadare sunt, de exemplu, şi neprezentarea la locul de detenţie, la exprirarea perioadei în care s-a aflat în stare de libertate. Este evident că nu este vorba de teza principală de la infracţiunea de evadare în legătură cu care cineva, de la acest microfon, încă o dată, încearcă să vă inducă în eroare", a spus, în replică, în intervenţia sa, Ioan Cupșa, deputat PNL.
Săptămâna trecută, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport de adoptare unui proiect de lege potrivit căruia sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate este asimilată evadării.
"Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei", se arată în proiectul de lege iniţiat de Guvern.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi va intra la votul final al Camerei Deputaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu