Pe viitor, am putea fi înghiţiţi de ape.
Potrivit unei noi analize publicate de organizația nonprofit Climate Central, aproximativ 18.000 km2 de teren și 650.000 de proprietăți vor fi sub nivelul mării până în anul 2050 doar în SUA, pe baza nivelurilor actuale de emisii. „Pe măsură ce nivelul mării crește, liniile de maree se deplasează în sus și în interiorul continentului”, a declarat Don Bain, consilier principal la Climate Central, citat de revista Futurism. Cât privește Statele Unite, Louisiana este cel mai vulnerabil stat. Potrivit modelelor Climate Central, peste 25.000 de proprietăți ar putea fi complet sub apă până în 2050 doar în acest stat.
Dar cercetarea nu abordează doar cât de mult teren va dispărea fizic, ci abordează, de asemenea, potențialele ramificații ale acelei pierderi din prisma valorii proprietății. Activele funciare afectate ar valora cel puțin 108 miliarde de dolari până la sfârșitul secolului, ceea ce ar putea avea o mulțime de alte efecte secundare. „Scăderea valorii proprietăților și o bază fiscală mai mică”, se susține în analiză, „poate duce la scăderea veniturilor realizate din impozite și la reducerea calității serviciilor publice – o potențială spirală descendentă a lipsei de investiții și scăderii populației, reducerea bazei de impozitare și a calității serviciilor publice și așa mai departe”.
Cu venituri fiscale mai mici, guvernele locale vor avea, de asemenea, mai puțini bani de investit în orice atenuare semnificativă a schimbărilor climatice, susțin autorii studiului. Dar aceștia nu sunt total lipsiți de speranță. În timp ce oamenii vor trebui aproape sigur să se adapteze la creșterea nivelului mării, unele atenuări sunt încă posibile.
Inundaţiile sunt printre cele mai puternice dezastre naturale de pe pământ. Societăţi din întreaga lume au trăit şi au murit cu inundaţiile de la bun început. Iată o listă cu cele mai mari inundaţii din întreaga lume.
În 1931, inundaţiile din China au făcut între 3,7 şi 4 milioane de victime, fiind considerate cele mari inundaţii ale secolului XX şi unul dintre cele mai grave dezastre naturale din lume. Centrul Chinei a fost atunci grav afectat de o serie de inundaţii cauzate de deversarea Fluviului Galben şi a Râului Yangtze. Aproape 4 milioane de oameni au murit înecaţi, din cauza foametei sau a bolilor.
Între iulie şi noiembrie 1931, aproximativ 100.000 km pătraţi au fost complet sau parţial inundaţi. Fluviul Galben şi Râul Yangtze au ieşit din matcă. China lucrează acum la un nou baraj, care ar trebui să fie în măsură să controleze Fluviul Galben şi pentru a preveni eventualele inundaţii, în cadrul unui proiect numit Xiaolangdi.
Şapte ani mai târziu, inundaţiile au provocat, în China, moartea a aproximativ 700.000 de oameni. În 1887, China s-a confruntat cu un alt val de inundaţii masive cauzate de căderi de ploi abundente, care s-au soldat cu moartea a circa 2 milioane de oameni. Din cauza taifunului Nina, alte 230.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile care s-au format după. În 2004, apariţia unui tsunami în Oceanul Indian a provocat moartea a 230.000 de persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News