Sute de oameni au format o coadă uriașă, joi dimineață, la o policlinică din București, în speranța că vor reuși să-și facă investigații medicale gratuite.
Cozile s-au întins pe mai multe sute de metri pentru că oamenii au încercat să păstreze, cât de cât, distanțarea socială impusă de reglementările în vigoare, transmite RealitateaPlus. Problema cozilor pentru analizele compensate nu este una nouă. Se întâmplă practic la fiecare început de lună. Oamenii își doresc să prindă un loc pentru a-și face setul de analize și investigații gratuite la care au dreptul, în calitate de asigurați, dar fără de care pot rămâne dacă nu se programează printre primii.
Totul se întâmplă în contextul în care situația decontărilor s-a agravat în 2020, din cauza crizei COVID. Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, gestionat de CNAS, a înregistrat un deficit de circa 350 de milioane de lei, în ciuda faptului că a primit cele mai mari subvenții din ultimii 7 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News