Peste 300 de oameni au participat sâmbătă la Marşul maşinilor eco, ediţia a 2-a şi la Marşul Bicicletelor şi trotinetelor, ambele evenimente având un singur scop, transportul prietenos cu mediul.
Evenimentul a demarat în parcarea Bibliotecii Naţionale a României, iar marile bulevarde din centrul Capitalei au fost împânzite de maşini electrice, dar şi de sutele de participanţi pe trotinete şi biciclete, care au dat un mesaj puternic pentru aer curat în oraşe.
Participanţii au testat automobilele nepoluante sau mai puţin poluante - electrice, hybrid şi CNG - iar mulţi dintre ei le-au condus şi prin oraş, în cadrul marşului.
Marşul maşinilor eco a fost completat de We Bike Romania, un marş al bicicletelor şi trotinetelor, deschis de antrenorul lotului olimpic al României la ciclism, Viorel Grosu, alături de Adi Marcu, campionul de juniori la ciclism, dar şi de Flavius Enescu, campionul de la ciclism copii, care are 8 ani.
Ania Caill, cea mai bună schioare a momentului din România, cea care ne reprezintă în Cupa Mondială, a vorbit despre exemplul Franţei în domeniul transportului: "În Franţa există vignietele 'Crit'air': sunt 6 categorii, prima fiind pentru cea mai eco, maşinile electrice, şi ultima fiind pentru maşinile diesel din anii 1997-2000.
În anumite oraşe, în funcţie de gradul de poluare, se stabileşte ce categorii de maşini au voie sau nu în oraş. Mai pot să dau exemplul Londrei".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu