Sute de persoane dintr-un sat din nordul Germaniei, evacuate în urma unui incendiu de pădure

Circa 500 de locuitori ai unui sat din nordul Germaniei au fost evacuaţi din locuinţe în urma unui incendiu de pădure reizbucnit după ce aparent fusese stins, au informat luni autorităţile locale, citate de dpa. 

Potrivit autorităţilor, incendiul care a determinat evacuarea satului Luebtheen, din apropierea oraşului Schwerin, în nordul Germaniei, ar fi fost provocat intenţionat. Incendiul a izbucnit săptămâna trecută pe fondul caniculei, însă a fost stins de autorităţi vineri.

Duminică, flăcările au reizbucnit, de data aceasta pe o suprafaţă mai mare, afectând circa 300 de hectare de pădure din landul Mecklenburg Pomerania Inferioară. Sinistraţii au fost cazaţi în centrele de primire din zonă, a indicat o purtătoare de cuvânt, atrăgând atenţia că şi alte comunităţi ar putea fi afectate.

Autorităţile au acţionat odată ce flăcările au ajuns la o distanţă de un kilometru de case. Zona afectată se învecinează cu o fostă zonă de antrenamente militare, unde posibila prezenţă a unor muniţii neexplodate complică eforturile de stingere a incendiilor, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel