Mai multe sute de americani au fost nevoiţi să-şi părăsească în ultimele zile locuinţele din cauza puternicelor incendii forestiere care fac ravagii în statele Texas şi Oklahoma, potrivit CNN şi AP.
Focul s-a extins deja pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 de hectare de pădure. Mai mult de şapte milioane de locuinţe au rămas fără curent electric din cauză că flăcările au distrus o linie de transport al energiei electrice, informează Mediafax.
Temperaturile ridicate, care s-au menţinut pe durata întregii veri în regiunile centrale ale Statelor Unite ale Americii, au favorizat izbucnirea incendiilor, potrivit autorităţilor. Mercururul din termometre a coborât în puţine cazuri sub 40 de grade Celsius în decursul mai multor luni, în Texas şi Oklahoma.
Potrivit autorităţilor locale, ca urmare a incendiilor au fost rănite patru persoane, între care doi pompieri. Acestea au primit îngrijirile medicale corespunzătoare, iar viaţa lor nu este în pericol.
Incendiile forestiere curente nu sunt primele din acest an. În luna aprilie, mii de hectare de pădure au ars în Texas, iar la sfârşitul lunii mai incendii de proporţii au făcut ravagii în Arizona.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu