Germania investighează sute de cazuri suspecte de la începutul invaziei încoace.
Oficiul federal de criminalistică al Germaniei (BKA) a anunţat sâmbătă că anchetează asupra mai multor sute de potenţiale crime de război comise de ruşi în Ucraina, precizând de asemenea că îi caută pe responsabilii militari şi politici ai acestor crime, informează AFP.
"Până în prezent, noi am primit mai mult de câteva sute de indicii" în acest sens, a declarat preşedintele BKA, Holger Munch, pentru publicaţia Welt am Sonntag.
Ancheta BKA nu îi vizează doar pe autorii crimelor de război, ci şi pe responsabilii militari şi politici ai acestor crime. "Aceasta este partea cea mai dificilă a anchetei noastre, o muncă de puzzle complex", a declarat Munch. "Obiectivul nostru clar este de a-i identifica pe responsabilii atrocităţilor, de a demonstra actele lor prin investigaţiile noastre şi a-i aduce în faţa justiţiei", inclusiv în Germania, care aplică justiţia universală ce permite să fie judecate aici unele crime, indiferent care este locul din lume unde au fost comise ele.
Însă "aceasta ar putea lua timp", pentru că anchete legate de războiul din Ucraina sunt "abia la început", a recunoscut Munch. BKA este ajutat în cercetările sale de serviciile de informaţii germane (BND). Acestea din urmă au înregistrat, de exemplu, conversaţii radio ale unor soldaţi ruşi, în care ei povestesc direct atrocităţi comise împotriva populaţiei civile.
De asemenea, anchetatori germani ar putea fi trimişi în Ucraina, potrivit lui Munch, care a precizat că aceştia ar trebui să primească pentru aceasta un mandat internaţional.
După retragerea trupelor ruse din localităţile ucrainene Bucea şi Irpin, situate la nord-vest de Kiev, sute de cadavre umane au fost descoperite acolo. Autorităţile ucrainene au acuzat Rusia de crime de război, acuzaţii pe care Moscova le respinge.
Armata rusă şi-a întărit poziţiile pe Insula Şerpilor din Marea Neagră, desfăşurând acolo mai multe sisteme de apărare, ceea ce sugerează că ea nu intenţionează să abandoneze uşor acest punct strategic, în pofida noilor sisteme de artilerie şi tiruri de rachete ucrainene, relatează sâmbătă AFP.
Cele mai recente imagini prin satelit cu această insuliţă din largul coastelor ucrainene şi române permit să se distingă diferite sisteme de apărare sol-aer, iar ruşii au instalat astfel de sisteme şi pe navele poziţionate în apropiere, pentru a-şi întări şi mai mult poziţiile.
"Ruşii au desfăşurat pe insulă mai multe sisteme antiaeriene ce acoperă diferite spectre de ameninţări: SA-13, Panţir, Tor, tunuri antiaeriene ZU-23-2", precizează cercetătorul francez Pierre Grasser, specialist în apărare rusă, asociat laboratorului Sirice de la Sorbona.
"Ei şi-au consolidat recent poziţia, desfăşurând diferite sisteme sol-aer, pe insulă şi pe navele poziţionate în jurul insulei. Strategic, aceasta are sens, chiar şi în faţa noilor mijloace ale Ucrainei, precum tunuri autopropulsate Caesar şi lansatoare multiple de rachete Himars", analizează de asemenea o sursă militară franceză, sub acoperirea anonimatului.
Ţările occidentale i-au furnizat Ucrainei mai multe sisteme de artilerie mobilă ce ar permite teoretic să se întreprindă lovituri dinspre coastele situate la circa 30 de kilometri, printre care tunuri franceze Caesar, dar mai ales lansatoare de rachete multiple Himars date de americani şi care în prezent de află undeva între Europa de Vest şi Ucraina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News