Fumul toxic provocat de incendiile de pădure tropicală din Indonezia au obligat câteva sute de şcoli să-şi închidă porţile în Asia de Sud-Est, au declarat marţi autorităţile indoneziene şi malaeziene, relatează AFP.
În Malaezia, circa 400 de şcoli au fost închise în nouă districte din statul Sarawak de pe insula Borneo, al cărui teritoriu este împărţit cu Brunei şi Indonezia.
Mai mult de 150.000 de elevi au fost afectaţi de închiderea şcolilor, a precizat departamentul local al educaţiei.
În Indonezia, creşe şi şcoli primare şi secundare au fost închise în provincia Jambi de pe insula Sumatra, potrivit autorităţilor locale care nu au oferit cifre exacte.
Zone întinse din junglă de pe insulele Sumatra şi Borneo sunt cuprinse de flăcări, mobilizând mii de pompieri. Incendiile sunt de cele mai multe ori declanşate pentru curăţarea terenurilor defrişate pentru exploatarea lor pentru agricultură.
Numărul 'punctelor fierbinţi', zone cu risc ridicat de incendiu detectate din satelit, a crescut de şapte ori, până la 6.312, în patru zile de la începutul lunii septembrie pe insulele Borneo şi Sumatra, potrivit Agenţiei Indoneziene pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă.
În capitala malaeziană Kuala Lumpur, unde zgârie-norii sunt învăluiţi de un nor de poluare, calitatea aerului s-a deteriorat şi a atins un nivel 'periculos pentru sănătate', potrivit indicelui oficial.
Localnicii se plâng de un miros arzător şi de o poluare iritantă.
Jakarta a desfăşurat mii de pompieri pentru a lupta împotriva incendiilor în ultimele luni, dorind să evite situaţia din 2015 în care cele mai grave incendii din ultimele două decenii au învăluit regiunea într-un nor de fum uriaş şi a provocat o criză diplomatică cu ţările vecine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News