Sute de milioane de fragmente de plastic au fost descoperite pe plajele cu nisip alb ale unui arhipelag izolat, din Oceanul Indian, informează AFP.
În total, 414 de milioane de fragmente de plastic, cântărind aproximativ 238 de tone, au eşuat pe ţărmurile insulelor Cocos, un grup de 27 de atoli cu o populaţie de doar câteva sute de persoane, aflat la 2.100 de kilometri vest de Australia.
Potrivit bioloagei Jennifer Lavers, autoarea principală a unui studiu despre aceste deşeuri apărut joi în revista Nature, cantitatea uriaşă de plastic descoperită în aceste insule nu reprezintă decât vârful aisbergului.
Cercetătoarea de la Universitatea din Tasmania nu este însă deloc surprinsă de această tristă descoperire: "Am lucrat timp de aproape 15 ani pe insule izolate şi în toate s-a descoperit acest tip de deşeuri", a declarat ea pentru AFP.
Potrivit echipei de cercetători care a realizat studiul, cantitatea reală de plastic de pe plajele studiate, în diferitele straturi de nisip, ar fi însă de până la 26 de ori mai mare decât volumul fragmentelor vizibile la suprafaţă. Din acest motiv, pentru aceşti cercetători, studiile globale pe această temă tind să "subestimeze drastic gradul de acumulare" al deşeurilor.
Producţia mondială de plastic continuă să crească, jumătate din volumul de deşeuri produs datând din ultimii 13 ani. În fiecare an, milioane de tone de plastic ajung în oceane, ameninţând direct fauna marină.
Pentru Jennifer Lavers, descoperirea a tone de plastic într-un loc izolat precum Insulele Cocos constituie o sursă de preocupare majoră.
Potrivit cercetătorilor, o bună parte din deşeurile descoperite pe ţărmurile arhipelagului sunt ambalaje alimentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News