Symmetrica, liderul pieţei locale de profil, a livrat zilnic, în tot acest an, peste 70 de camioane de mare tonaj încărcate cu pavele, rigolele şi borduri, atât în întreaga ţară, cât şi peste hotare.
„Prin cele cinci capacităţi de producţie pe care le deţinem la Vereşti (Suceava), Podu Iloaiei (Iaşi), Bolintin Vale (în apropiere de Bucureşti), Prejmer (Braşov) şi Şintereag (Bistriţa) acoperim cererea din peste 80% din teritoriul ţării, livrând produse la preţuri competitive atât în Moldova, Muntenia, Dobrogea, cât şi în Transilvania”, a declarat Sebastian Bobu, Directorul Executiv al Symmetrica.
Potrivit afirmaţiilor sale, în prezent, compania are o capacitate de producţie de 11.500 metri de pavele şi borduri pe zi şi o acoperire geografică care o transformă în principalul producător de profil, la nivel naţional.
Dintre cele cinci fabrici Symmetrica, cele din Suceava şi Bolintin Vale (în apropiere de Bucureşti) produc, cumulat, 7.000 de metri de produse pe zi, în timp ce unităţile din Podul Iloaiei (Iaşi), Bistrița și Prejmer (Brașov) au în total o producție de circa 4.500 de metri zilnic.
„În acest moment circa 40% din volumul total de produse ce ies pe porţile fabricilor este transportat cu ajutorul camioanelor proprii. Intenţiile noastre pentru perioada următoare sunt de a mări capacitatea logistică şi a asigura transportul pentru cea mai mare parte a produselor noastre”, a subliniat reprezentantul companiei.
În afară de livrările interne, Symmetrica a început şi exporturile. Astfel, compania a trimis în Republica Moldova, doar în acest an, peste 120 de camioane de produse, însumând peste 30.000 de metri.
Planuri pentru noi investiţii
Planurile Symmetrica nu se opresc însă aici. Reprezentanul companiei a subliniat că, pentru a acoperi integral cererea existentă la nivel naţional la preţuri competitive ar trebui inaugurate şi alte fabrici. „În acest moment analizăm această posibilitate şi suntem în căutarea celor mai bune locaţii”, a subliniat Sebastian Bobu.
Când vine vorba despre segmentele de clienți ai Symmetrica, aproximativ 70% dintre produsele livrate se îndreaptă către proiectele publice, autoritățile locale acordând un interes tot mai mare lucrărilor de reabilitare a acceselor pietonale și a parcărilor publice.
De asemenea, un procent de 20% din producția Symmetrica este direcționată spre proiectele private de tip industrial/comercial și doar 10% se întreaptă către proiectele rezidențiale sau consumatorii finali.
Despre Symmetrica
Înfiinţată în 1994, Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, într-o gamă variată de forme şi culori. Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011). În 2012, compania a deschis două noi unităţi de producţie, la Prejmer, judeţul Braşov şi la Şintereag, judeţul Bistriţa. Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat pavele şi borduri se numără Arena Naţională, parcul balnear din staţiunea Vatra Dornei, magazine Carrefour, Lidl, Penny Market, parcări cu pavele ecologice în Bucureşti etc. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitatea de străzi, trotuare şi parcuri ecologice din întreaga ţară.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu