Tabăra lui DeSantis se clatină: Donald Trump câștigă susținători în urma recentului scandal

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Când Ron DeSantis a fost reales cu o majoritate covârșitoare guvernator al Floridei la alegerile din noiembrie trecut, părea un semn că republicanul era pregătit pentru saltul care îl va conduce să devină candidatul partidului la alegerile prezidențiale din 2024. 

Ron DeSantis reușise să-l învingă pe contestatorul democrat, Charlie Crist, cu aproape 20 de puncte procentuale, totul fără sprijinul lui Donald Trump, care a fost multă vreme criticul său aprig.

De atunci zvonurile despre posibila sa candidatură la primarele republicane au devenit din ce în ce mai insistente, până când practic au devenit o certitudine, chiar dacă candidatura sa nu a fost încă oficializată. 

Însă entuziasmul inițial din jurul guvernatorului Floridei pare să fi lăsat loc pentru îndoieli și incertitudini datorită faptului că Trump, nu numai că rămâne favoritul, ci pare că a și câștigat consensul și adună susținători chiar și în Florida.

Potrivit NBC News, se pare că DeSantis a început să cheme membrii republicani ai delegației Congresului statului pentru a-și consolideze sprijinul, după ce patru dintre ei l-au susținut public pe Trump. Totul a început după ce Donald Trump a obținut sprijinul congresmanului Byron Donalds, care a fost un aliat al lui DeSantis.

Cele trei aprobări anterioare au fost cele ale congresmanilor Anna Paulina Luna, Matt Gaetz și Cory Mills, care sunt susținători de multă vreme a lui Trump și ale căror sprijinuri nu au surprins pe nimeni.

DeSantis ”este un tânăr care nu se descurcă bine”

Prin urmare, Donald Trump a lansat un nou atac asupra posibilului său rival. "Este un tânăr care nu se descurcă bine împotriva mea în sondaje. Cred că dacă va decide să candideze la președinție, nu va face decât să divizeze Partidul Republican, să piardă iubitul și masivul MAGA (Make America Great Again) și nu va mai candida niciodată”, a scris magnatul într-o postare pe rețelele sale de socializare Truth.

Trump conduce cursa pentru nominalizarea republicană cu o marjă largă, 58% dintre republicani care susțin că este candidatul lor favorit, o cifră în creștere față potrivit unui sondaj de săptămâna trecută realizat de Reuters și Ipsos, în timp ce DeSantis este al doilea, cu 21%. 

Paradoxal, procesul împotriva fostului președinte, care a fost acuzat de tribunalul din Manhattan pentru 34 de capete de acuzare, a sporit sprijinul populației care consideră intervenția judecătorilor un atac politic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel