Ministerul Familiilor, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES) a comunicat că va desfășura tabere destinate studenților în iarna anului 2024. Această inițiativă cuprinde două serii de tabere planificate în intervalul 10 - 23 februarie 2024.
În luna februarie, studenții au ocazia să participe la tabere montane gratuite. Ministerul Familiilor, Tineretului și Sportului (MFTES) a transmis către universități metodologia, documentația necesară și termenele limită pentru ca facultățile să organizeze procesul de selecție a studenților. Se așteaptă ca universitățile să completeze acest proces până cel târziu pe 8 februarie, astfel încât studenții selectați să poată lua parte la taberele de iarnă dedicate lor în 2024.
Potrivit anunțului Ministerului Familiei, Tineretului și Sportului, taberele studențești de iarnă se vor desfășura între 10 și 23 februarie 2024 și vor fi împărțite pe serii astfel:
seria I: 10 – 15.02.2024
seria II: 18 – 23.02.2024
De tabere pentru studenți gratuite pot beneficia:
a) cazuri sociale – maximum 20% din locuri.
Beneficiari:
- orfani de ambii părinți, cei proveniți din casele de copii sau plasament familial, romi, absolvenți ai liceelor din mediul rural si cei care beneficiază de burse sociale;
- au vârsta până la 35 de ani
Ierarhizarea se face exclusiv pe baza criteriilor sociale (nu se aplică criteriul de student integralist);
b) Studenți/masteranzi/doctoranzi cu rezultate deosebite la învățătură în anul precedent de școlarizare – maximum 80% (din numărul de locuri din care s-au scăzut cazurile sociale);
- cu activități în cadrul organizat al universității la diverse manifestări culturale, artistice, stiințifice și sportive.
Beneficiari:
studenti/masteranzi/doctoranzi, integraliști în anul precedent de școlarizare (2022/2023);
studenții din anul 1 – media semestrului I din anul universitar 2023 / 2024, integraliști;
au vârsta până la 35 de ani;
studenți care se află în an terminal chiar dacă au susținut examenele privind finalizarea studiilor.
De asemenea, beneficiază de loc de tabără și studenții care ocupă loc cu taxă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News