Lăzăroiu, fachirul nebun, a fost demis, după un interviu publicat în Gândul. Cel mai probabil un șmen electoral, ca să lanseze MP, adică Mișcarea Piticilor (parcă îi și văd în coloană, pe toți șapte, cântând: Haiho, Haiho, avem program mișto, suntem de dreapta și băsiști, mari reformiști etc). Haios este că, duminică, Gândul a publicat și interviul cu Băsescu, de la ProTv. Sunt curioasă dacă va avea curaj Boc să ceară și demisia lui Băsescu, dacă tot și-a făcut mâna cu Lăzăroiu.
Antena 1 a lansat un concurs similar celui de la ProTV. Jurizarea e ok, ba chiar mi se pare mai corectă decât la Românii au talent, fraierii care te fac să râzi sunt mai amuzanți. Nu știu cum e audiența...poate trebuia să-i spună XXX Factor și să-l difuzeze după 12 noaptea, dacă dorea să scoale ratingul din morți.
Sunt vreo câteva intersecții unde au așezat borduri pe trei nivele. Așa s-au înălțat și piramidele: strat după strat. Astea de la noi seamănă mai degrabă cu cele din Mexic. Să vedem dacă au să sacrifice oameni, la ultimul etaj, după ce le termină.
E tot un fel de artă 3D, cum a făcut și neamțul care desenează găuri în trotuar. Cum s-ar zice, a venit să vândă castraveți la grădinar. Manfrede, tată, crezi că ne sperii cu câteva kile de vopsea? Aici groapa e la ea acasă, nu mai e nimic exotic în ea. Poate doar primarul Piedone, pășind pe ”bârna” desenată pe asfalt, ca Nadia, la Montreal. Mă mir că, la capătul desenului, Piedone nu a sărit cu brațele ridicate, salutând publicul și juriul, înainte să se mute la paralele sau la sol.
Jurnalul Național a descoperit sloganul pe care îl va folosi partidul lui Tokes. Preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Tőkés László, consideră că verdictul dat de Curtea de Apel Bucureşti, care a acordat personalitate juridică formaţiunii sale, este cel mai mare succes al carierei sale politice și afirmă că va acționa sub sloganul: ”Ardealul e al ardelenilor, ținutul Secuiesc e al secuilor!”, Zii, să moară mă-ta, Tokeșe, dacă vrei să te cred.
Evenimentul Zilei a consultat harta nașterilor și a astabilit că moldovenii continuă să aibă cea mai mare natalitate, iar oltenii cea mai mică. Asta pe regiuni. Pe județe, cei mai mulți copii se nasc în Ilfov. Normal, în acest județ e China Town.
Apropo de copii, Ana Zidărescu spune, în EvZ, povestea unui băiat pe care mama îl îmbracă în haine de fată. Cică Anglia ar fi cutremurată de chestia asta, sau cel puțin așa pretinde Daily Mail. Aici ar fi trebuit să intervină Mărmureanu, dacă vorbim de cutremure, dar moșul era ocupat cu Gândul, unde o liniștea pe Maria Manoliu: nu va fi un seism important în Vrancea nici în acest an. De fapt, putem să stăm liniștiți până în 2040: Vrancea toarce, nu e niciun pericol ș.a.m.d. Știi ce metodă a folosit pentru prognoze? Una cu nume german și anume Alzheimer.
Masteranzii de la Gândul nu au week-end, așa că au găsit ceva care ”te lasă cu gura căscată”: un interviu cu femeia care deține cel mai ciudat record Guiness. Am crezut că e fata care a născut câinele cu cele mai mari urechi din lume, cum se întâmplă, de regulă, într-un ziar serios ca Gândul. Sau poate că a mâncat singură cârnatul lui Oprescu (repet, nu e o aluzie, chiar a făcut cel mai lung cârnat, din carne de mici). Dar nu, fata avea cea mai lungă limbă din lume. Atât de lungă încât poate să-și atingă nasul cu limba (fără să o taie-nota mea). Păcat că nu știe românește. Găsea imediat un loc de muncă: alde Pătrușcă, Pora și Cartianu, oricât ar fi de entuziaști, nu sunt la fel de dotați. Dosul Marelui Conducător merită ce e mai bun și mai lung.
Hotnews scrie că fie Gândul, fie Băsescu a mințit: pozele pe care președintele spune că le-a făcut la Roșia Montană sunt de la Roșia Poieni. În acest caz, merg pe mâna ziariștilor. Nu ei au spus ”Să trăiți bine!”, ci doar au relatat. Iar de trăit, trăim, măcar jumătate de frază e adevărată. Ca și partea cu Roșia, ca să mă-nțelegi pe undeva.
Mai ții minte ce spunea Raluca Turcan despre declarațiile prostești ale lui Igaș și Vreme? Că au fost niște fraze ”nefericite”. Așa zice și Băsescud despre propriile declarații privind Bechtel. Au copiat unul de la altul, e clar, dacă Funeriu era pe fază, două mandate nu mai intrau în examen, mai ales că interviurile au fost filmate, ca la Bac.
Libertatea scrie că Monica Tatoiu a păstrat cenușa câinelui iubit câteva luni, dar zilele trecute a hotărât s-o împrăștie prin curte, fiindcă acolo se simțea Carlos cel mai bine. N-ai ce să-i faci, dacă rudele Tatoaiei nu sună personal la 112, Spitalul Obregia nu se va sesiza din oficiu, că nu e Codruța Kovesi. Mă întreb ce făcea Tatoaica dacă lui Carlos îi plăcea cel mai mult să stea la ea în pat? Și de ce a deschis subiectul Libertatea, care face o trecere în revistă a tuturor deceselor printre câinii vedetelor, tocmai acum, când s-a votat legea maidanezilor?
Libi ne pune, la rândul său, o întrebare existențială: poartă Adelina Pestrițu chiloți sau nu? La competiția ”Look of the year”, Adelina avea o rochie cu spatele gol, care nu ar mai fi permis așa ceva. Tu ce crezi, insistă Libertatea? Eu cred că Adelina poartă, în continuare, un nas nasol. Chiloții m-ar interesa doar în măsura în care ar reuși să-l ascundă.
La concurență, Click! a sesizat că Anna Lesko n-a purtat chiloți deloc, la același eveniment. Așa cum între România și Olanda se desfășoară războiul lalelelor, între cele două tabloide se poartă războiul chiloților. Libertatea e în avantaj: năsoasă ori ba, Pestrițu e din secolul nostru. Anna Lesko aparține secolului trecut.
Dar Click! are și teme serioase, cum ar fi Facebook. Mirela Chirilă, asistentă la Acces Direct, se plânge că i s-a șters, din răutate, contul de FB. Lasă, Mirelo, că sunt destule conturi în lumea asta. Nu-ți trebuie ție 5000 de prieteni morți de foame, ci doar un Borcea sau un Columbeanu. Iar ăștia îți dau like la F.B., adică la Fratelli și Bamboo.
Moise Marinescu scrie în România Liberă că Becali vrea să intre în Mișcarea Populară a Ioanei Băsescu. Poate vrea să intre cu Maybach-ul în Mișcarea Populară, la cât bine i-a făcut Traian. Dar, când duci în spate o valiză cu dosare, cum ar fi chiar Valiza, de exemplu, nu mai faci ce vrei, ci ce trebuie. Nu-i așa, Marko Bela?
Dan Cristian Turturică îi face duplicitari și retrograzi pe Ponta și Antonescu. Un editorial pe linia trasată de Tristian Tâmpeanu, care îi condamna vineri pe cei care subminează parteneriatul cu SUA, adică pe toți cei care nu sunt în tabăra lui Băsescu. E drept, un articol mult mai bine scris. Dar, parcă, pentru Turturică nu dă bine să vină după Tâmpeanu, cu aceleași idei. Cum le-ar fi zis pe vremuri șefii lor, dacă n-or fi aceiași: mai răsfirați, băieți, mai răsfirați!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News