"Tăierea de salarii nu aduce bani la buget". Mircea Coşea SPULBERĂ declaraţiile Violetei Alexandru

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Profesorul Mircea Coşea a declarat că măsura tăierii salariilor, anunţată de ministrul Violeta Alexandru, nu este una care să aducă foarte mulţi bani la buget, dar şi că Guvernul ar trebui să se orienteze spre alte măsuri economice. 

"E un moment foarte complicat, pentru că economia nu merge acum. Nu e vorba că merge rău, nu merge deloc. Fiecare zi de izolare înseamnă o pierdere pentru economie, şi aici trebuie făcut un echilibru foarte clar între criza sanitară şi cea economică. În nicio ţară din lume nu s-a realizat un astfel de echilibru. Se merge peste tot pe rezolvarea crizei sanitare, pentru că e vorba de vieţi omeneşti. Şi criza economică va lua vieţi omeneşti, dar mai târziu. 

E un lucru foarte greu, nimeni nu a găsit o soluţie, iar ce se întâmplă în România este o căutare a unor soluţii cu mare accent populist. Tăierea unor salarii, reducerea unor pensii, a unor venituri, sacrificiile pe care dna ministru vrea să le facă nu aduc la buget mare lucru.", a spus Mircea Coşea la Antena 3. 

"Măsura, pentru voturi"

"Poate că moral este corect. Poate că ar fi corect ca membrii Guvernului, staff-ul prezidenţial şi toată lumea din ţară să facă o iniţiativă şi să cedeze o parte din salarii. Abia apoi se poate merge în jos până la ultimul portar. Dar soluţia nu este asta. Va fi foarte greu să repornească economia, dacă nu se iau măsuri acum. Noi dăm foarte mulţi bani ca să ne apărăm cu rachete, tancuri, tunuri, etc, deşi nu s-a prefigurat vreun pericol, dar nu am dat deloc bani pentru un astfel de pericol, legat de sănătate. Războiul astfel se va purta de acum. 

Tăierea este plauzibilă, dar nu ar ajuta foarte mult. Câştigurile sunt minime la buget. Sigur, unii cred că poate aduce voturi în plus. Problema este, însă, să găsim posibilitatea de a crea mai multă valoare în România, să avem o industrie şi o agricultură care să meargă, sunt lucruri de făcut la baza economiei, lucru pe care nu le văd începute deocamdată.", a conchis profesorul Coşea. 

Ce a spus Violeta Alexandru 

Întrebată la Europa FM dacă Guvernul are de gând să umble la salariile bugetarilor, Violeta Alexandru a declarat: „Suntem conştienţi de faptul că e nevoie de solidaritate din partea tuturor. Nu există cetăţeni de tipuri diferite – unii care se sacrifică şi unii care se bucură... adică se bucură în sensul în care nu au nicico grijă. Confirm că există o preocupare în acest sens, dar fără să pot intra în detalii"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel