Taifunul Jongdari loveşte China. Zeci de mii de evacuaţi

Taifun
Taifun

Cel puţin 88.000 de persoane au fost evacuate din oraşul Shanghai şi din împrejurimi şi peste o sută de zboruri au fost anulate înainte de venirea taifunului Jongdari, care va aduce în următoarele ore precipitaţii abundente în zonă.

Potrivit autorităţilor aviatice, pe aeroporturile din Shanghai, Hongqiao şi Pudong, cel puţin 151 de zboruri au fost suspendate, iar controlul traficului aerian a emis un avertisment de cod roşu de-a lungul dimineţii, capacitatea de zbor şi de aterizare aeroportuară urmând să fie redusă cu 70 %, relatează vineri EFE.  

Biroul Meteorologic din Shanghai decretase deja joi seara codul galben, al treilea ca gravitate în sistemul de alertă de patru niveluri. În districtele de coastă Jinshan, Chongming, Fengxian şi Pudong s-a emis alerta portocalie. 

Ying Yong, primarul oraşului Shanghai, a precizat că taifunul Jongdari ar putea provoca pagube mai mari decât taifunul Ampil, care a determinat în urmă cu două săptămâni evacuarea a 220.000 de persoane, dar care a cauzat pagube minore. Comisia de Educaţie din Shanghai a dispus ca şcolile să-şi suspende toate activităţile desfăşurate în aer liber şi cursurile de vară şi peste o sută de parcuri au fost închise publicului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel