Ploi care ar putea atinge niveluri record au fost prognozate joi pentru sud-vestul Japoniei, unde trecerea taifunului Krosa s-a soldat deja cu un deces şi mai multe persoane rănite, informează AFP. Joi după-amiază, taifunul a lovit insula principală a arhipelagului, Honshu, în prefectura Hiroshima (vest), însoţit de rafale de vânt de până la 144 de kilometri pe oră.
Potrivit autorităţilor citate de televiziunea publică NHK, cel puţin 21 de persoane au fost rănite uşor, iar agenţia de presă Jiji a raportat un deces, după ce un bărbat a fost măturat de apele oceanului. 'Trebuie să rămânem vigilenţi, deoarece în această după-amiază ploile vor continua', a declarat pentru AFP un responsabil pentru gestionarea dezastrelor din provincia Tokushima (sud-vest).
Potrivit meteorologilor, sunt aşteptate precipitaţii record, de până 1200 de milimetri în 24 de ore, dar şi inundaţii şi alunecări de teren. În prefectura Oita circa 20 douăzeci de persoane au fost salvate după ce au rămas blocate în urma creşterii bruşte a apelor unui râu. Recomandările de evacuare date de autorităţi au vizat 580.000 de persoane, în principal de pe insula Shikoku.
Ca măsură de precauţie, companiile de transport au decis deja să anuleze cursele de feribot între insulele din sud-vestul arhipelagului şi pe cele feroviare de mare viteză, în special între Osaka şi Kokura, pentru ziua de joi. De asemenea, circa 760 de zboruri au fost anulate joi, dintre care peste 400 ale celor mai importante două companii aeriene japoneze, Japan Airlines şi ANA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu