Taiwanul, în alertă. Radarele au detectat valuri de rachete trase de China spre Mongolia Interioară

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Taiwanul și-a pus forțele de apărare aeriană în alertă, ca urmare a testelor cu rachete efectuate de China, relatează Reuters. 

Ministerul apărării din Taiwan a declarat sâmbătă că monitorizează „valurile” de teste cu rachete care au loc în regiunea nordică a Chinei, Mongolia Interioară și că forțele sale de apărare aeriană sunt în alertă.

Taiwanul guvernat democratic, pe care China îl consideră propriul său teritoriu, urmărește îndeaproape toate activitățile militare chineze, având în vedere activitățile foarte dese ale Beijingului în jurul insulei, dar rareori publică detalii despre rezultatele monitorizărilor pe care le face asupra Chinei. 

Reprezentanții ministerului Apărării din Taiwan au menționat că de la ora 4 a.m. (20:00 GMT vineri) au detectat „mai multe lansări de rachete, în valuri" efectuate de China în Mongolia Interioară, care se află la aproximativ 2.000 km de Taiwan. 

Forțele din Taiwan monitorizează continuu evoluțiile, iar forțele de apărare aeriană sunt în alertă, au declarat oficiali ai ministerului, fără a oferi alte detalii.

Ministerul chinez al Apărării nu a răspuns la apelurile pentru comentarii solicitate de Reuters. Rocket Force este responsabilă de arsenalul de rachete convenționale și nucleare al Chinei.

Tensiunile China - Taiwan

În august 2022, China a lansat rachete în apele din jurul Taiwanului pentru a-și exprima dezacordul în legătură cu o vizită la Taipei a președintelui de atunci al Camerei Reprezentanților SUA, Nancy Pelosi.

Taiwanul operează stații radar puternice pe unele dintre vârfurile lanțului său muntos central, care pot detecta activități departe în China, potrivit surselor de securitate.

China este în dezacord total cu președintele Taiwanului, Lai Ching-te, care a preluat mandatul în luna mai, numindu-l „separatist”. Mai mult decât atât, Beijingul și-a crescut presiunea militară, inclusiv exercițiile în caz de război, de la învestirea sa.

Lai s-a oferit în mod repetat să poarte discuții cu China, dar a fost respins. El nu este de acord cu pretențiile de suveranitate ale Beijingului, spunând că numai oamenii din Taiwan își pot decide viitorul, fără alte ingerințe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel