Armata din Taiwan a lansat un manual de supravieţuire în cazul izbucnirii unui conflict armat.
Publicitate
Armata din Taiwan a lansat, marţi, un manual de supravieţuire pentru populaţia civilă, în cazul izbucnirii unui conflict armat cu Republica Populară Chineză, a raportat Reuters, notează Mediafax. Manualul Taiwanului detaliază modurile în care se pot găsi adăposturi, apă şi alimente prin aplicaţii pentru smartphone, prezentând, totodată, o serie de sfaturi pentru pregătirea şi utilizarea surselor de prim ajutor. „Oferim informaţii despre modul în care cetăţenii ar trebui să reacţioneze în cazul unei crize militare”, a declarat Liu Tai-yi, un oficial al unităţii de mobilizare totală pentru apărare a Ministerului, într-o conferinţă de presă online.
Tai-yi a declarat că manualul, inspirat din ghiduri similare emise de Suedia şi Japonia, va fi actualizat în continuare cu noi informaţii, cum ar fi locurile unde se găsesc spitale, magazine. Manualul foloseşte benzi desenate şi imagini care prezintă tehnici de supravieţuire necesare în cazul unui atac militar, conform sursei citate.
Taiwanul nu a raportat niciun indiciu cu privire la iminenţa unei invazii a Chinei, dar a ridicat semnificativ nivelul de alertă de la începutul războiului din Ucraina, pe care Moscova îl cataloghează drept o „operaţie militară specială”.
Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă alături de premierul belgian, Alexander De Croo.
„Această vizită reflectă solidaritatea europeană și aliată într-un moment în care situația de securitate este profund afectată de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Pe aceeași linie a solidarității și unității se înscrie, de altfel, și prezența la Constanța a contingentului belgian desfășurat în cadrul Forței de Răspuns a NATO, alături de alte forțe aliate. Această contribuție este parte a măsurilor NATO de consolidare a posturii de descurajare și apărare și a securității Flancului Estic al Alianței”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
„În cadrul consultărilor, am discutat perspectivele noastre naționale legate de evoluția crizei din Ucraina și impactul său multidimensional, precum și răspunsul statelor noastre și al organizațiilor din care facem parte. În contextul crizei umanitare provocate de agresiunea armată a Federației Ruse, am evidențiat demersurile complexe ale României în sprijinul celor peste 720.000 de refugiați ucraineni care au trecut până acum granița în țara noastră. De asemenea, am prezentat rezultatele foarte bune ale activității hub-ului de la Suceava, prin care asistența umanitară internațională este transferată în Ucraina. În plan securitar, am evidențiat că este necesară implementarea rapidă a recentelor decizii adoptate la Summitul extraordinar al Alianței, în special crearea Grupului de Luptă în România. (...) Este clar că avem nevoie de o apărare unitară, coerentă și mai puternică pe Flancul Estic, pentru a avea o descurajare mai eficace, în special la Marea Neagră”, a adaugat Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu