Tânăr care vindea combinezoane de protecţie fără acte, sancţionat de poliţişti

Un tânăr de 19 ani, din municipiul Focşani, care vindea combinezoane de protecţie, a fost amendat, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea.

"În urma unor imagini apărute în spaţiul public, în care un tânăr prezenta pentru vânzare mai multe combinezoane de protecţie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) Vrancea s-au autosesizat şi au efectuat verificări în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt. La data de 28 martie, poliţiştii au identificat bărbatul, în persoana unui tânăr de 19 ani din municipiul Focşani, acesta fiind sancţionat pentru efectuarea de activităţi de comerţ fără documente de provenienţă a mărfurilor cu amendă de 5.000 de lei şi confiscarea mărfii. De asemenea, faţă de tânărul de 19 ani s-a dispus şi măsura sancţionării cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie impuse de Ordonanţa Militară nr. 3", a precizat IPJ Vrancea.

Poliţiştii din cadrul SICE Vrancea desfăşoară permanent activităţi de prevenire, descoperire şi combatere a ilegalităţilor economice specifice stării de urgenţă din contextul actual.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel