Tânăr de 18 ani decedat după ce a fost surprins de un mal de pământ care s-a surpat

Un tânăr de 18 ani a murit, sâmbătă, după a fost surprins de un mal de pământ într-o balastieră de pe raza localităţii Mitoc din judeţul Botoşani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Dorina Lupu, transmite Agerpres.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit sursei citate, bărbatul a mers în cariera dezafectată de mai mulţi ani pentru a încărca o căruţă cu balast, însă a fost surprins de un mal de pământ care s-a surpat.

La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de la Garda de Intervenţie Săveni şi Detaşamentul de Pompieri Dorohoi, un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, precum şi voluntarii pentru situaţii de urgenţă din Mitoc. "Persoana a fost extrasă de către pompieri. Din nefericire, cadrele medicale aflate la faţa locului au declarat decesul", a precizat Lupu.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

"Vom întocmi dosar penal pentru ucidere din culpă", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Neniscu.

Vezi și: Patru mașini au fost implicate într-un accident, în Botoșani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel