Tânăr de 25 de ani, prins în flagrant de polițiștii din Mureș când punea în circulație bancnote false de 50 de euro

Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Un tânăr de 25 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost prins în flagrant delict de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în timp ce punea în circulaţie bancnote euro false.

Cel în cauză a fost prins imediat după ce ar fi pus în circulaţie bancnote cu valoare nominală de 50 de euro, susceptibile a fi contrafăcute, în schimbul achiziţionării unor bunuri expuse spre comercializare pe un site de tranzacţii în mediul online", a precizat, duminică, IPJ Mureş.

De asemenea, în aceeaşi cauză, poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare în judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud.

„În urma tuturor activităţilor desfăşurate, a fost dispusă indisponibilizarea unui autoturism şi au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 126 de bancnote contrafăcute din cupiură de 50 de euro, 3 telefoane mobile, precum şi alte înscrisuri cu valoare probatorie”, arată sursa citată, potrivit Agerpres.

Bărbatul de 25 de ani a fost condus la sediul unităţii de poliţie, iar în baza probatoriului administrat, la data de 2 septembrie, acesta a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore.

Sâmbătă seară, magistraţii Judecătoriei Târgu Mureş au dispus faţă de cel în cauză măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Activităţile au beneficiat de suportul poliţiştilor criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi a jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureş.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

„Pe această cale, cetăţenii de pe raza judeţelor Mureş şi Bistriţa-Năsăud, care, în urma unor tranzacţii recente efectuate au intrat în posesia unor bancnote cu valoare nominală de 50 de euro, despre care există suspiciuni că ar fi contrafăcute, sunt îndemnaţi să verifice autenticitatea acestora la unităţile autorizate şi să anunţe, de îndată, organele de poliţie”, adaugă IPJ Mureş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel